Ziua Părinților de Îngeri

iun. 8th, 2016 | By | Category: Postcard

Duminică, 12 iunie 2016, începând cu ora 17:30, pentru al 9-lea an consecutiv Organizația E.M.M.A. comemorează copiii plecați dintre noi mult prea devreme. Mii de părinți, în minim 16 orașe din țară și din străinătate, vor vibra cu dor și durere laolaltă, în memoria îngerilor ce nu pot fi uitați, în cadrul singurului eveniment de acest fel din România și cel mai mare din lume, Ziua Părinților de Îngeri.

Părinţii, apropiații acestora și susținătorii și voluntarii E.M.M.A. care vor lua parte la eveniment, coordonați și sprijiniți de fondatoarea organizației, Bianca Brad, vor aprinde lumânări în memoria copiilor care nu mai sunt printre noi şi vor înălţa simultan, în toate orașele, baloane colorate ca ritual simbolic de despărţire.

Când sufletul ți s-a înjumătățit, când rămâi doar cu dorul, când de multe ori cei din jur nu reușesc să înțeleagă până la capăt, când ai nevoie de un sprijin necondiționat, când întrebările nu sunt de ajuns și răspunsurile nu sunt suficiente, ai nevoie să îți amintești, să reînveți să zâmbești, să trimiți dragoste către Cer. Vino alături de noi și înalță un mesaj din inimă puiului tău, lasă-te ținut de mână de cei ce împart aceeași durere și privește cum mii de baloane acoperă orizontul.

În București
evenimentul se desfășoară în Parcul IOR, intrarea dinspre intersecția străzilor Baba Novac și Câmpia Libertății.

Am ales aceasta frumoasa locatie, considerand-o ideala pentru evenimentul nostru. Ofera intimitate si, in acelasi timp, este accesibila celor care vor fi prin preajma noastra, fiind astfel,mai vizibili în ochii opiniei publice. Încet, încet lumea începe să înțeleagă care este rolul și misiunea noastră, si să privească cu alți ochi Părinții de Îngeri care nu doresc sa li se planga de mila, ci doresc empatie si respect fata de durerea lor si fata de copiii lor din Ceruri” a declarat Bianca Brad, fondatoarea Organizației E.M.M.A.

Ora de începere pentru toate evenimentele din țară va fi 17.30.

Înălțarea baloanelor se va face la ora 18:00.

ATENȚIE!:
În cazul în care vremea va fi rea este posibil ca momentul lansării baloanelor să se modifice, lucru care se va stabili în funcție de condițiile meteo din fiecare locație.

Locațiile de desfășurare a evenimentului sunt:

1.- Parcul IOR (Alexandru Ioan Cuza), intrarea dinspre intersecția străzilor Baba Novac și Câmpia Libertății.

2. Botoșani – Curtea Bisericii Cuv. Paraschiva, pe pietonalul Unirii.

3.Buzău – Parcul Crâng.

4.Codlea – Promenada orașului Codlea.

5. Constanta – Parcul Casei de Cultura.

6. Dej – Parcul Mic din Piata Bobalna.

7. Galați – Gradina Publica (la fantana)

8. Piatra Neamț – platoul Curtea Domnească. În colaborare cu Asociația „Nascută Înger”.

9. Ploiești – Parcul Olimpia de la Sala Sporturilor.

10. Satu Mare – locul de joacă din pasajul Corneliu Coposu – la groapă, lângă magazinul Someșul.

11. Sibiu – Curtea Bisericii Inaltarea Domnului – Bdul Mihai Viteazul.

12. Tg. Jiu – Parcul de la Coloana Infinitului

13.Timișoara – Piața Crucii.

14.Tulcea – Piața Civică Mircea cel Bătrân.

15.Corsica – parcarea Creşei de la Grisgione

16. Jossigny

Mai multe detalii vor fi accesibile pe pagina oficiala E.M.M.A./FB si pe http://www.organizatiaemma.ro/
Moartea unui copil este un subiect vechi și totuși nou, pentru că va fi mereu de actualitate deoarece, din păcate, se întâmplă mai des și mai multor oameni decât ne imaginăm.
Tocmai pentru că, în majoritatea cazurilor, în rândul celor din jurul părinților îndoliați se aștern tăcerea și distanța cauzate de lipsa de cunoaștere, încercăm să oferim părinţilor care au trecut prin drama pierderii unui copil, suportul emoţional de care ştim că au nevoie.

Acest eveniment are o semnificaţie aparte, în mod special pentru părinţii care au pierdut un copil înainte de naştere, momentul înălţării baloanelor simbolizând despărţirea de copilul pe care nu au apucat să-l vadă, să-l ţină în braţe, să-l cunoască.

Este un moment emoţionant care alină la gândul că pot face asta pentru copilul plecat prea curând de lângă ei!
Din proprie experienţă ştiu că niciun om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva şi că o îmbrățișare și o vorbă bună, spusă cu sinceritate, pot face diferenţa majoră între un suflet chinuit şi un om pe cale să accepte poate cea mai grea încercare a vieţii.
Tot din proprie experiență știu că mass-media poate ajuta indirect, de aceea fac apel la ea, cu speranța că vor promova evenimentul și că astfel, vor înlesni unirea părinților îndoliați de Ziua Părinților de Îngeri și descoperirea unei surse de alinare, precum este Organizația E.M.M.A..

Sper să primim sprijinul jurnaliștilor și nu numai al lor și le mulțumesc anticipat tuturor celor care vor acorda atenția pe care o merită acest eveniment unic și, mai ales, părinții îndoliați.„, a declarat Bianca Brad, fondatoarea Organizației E.M.M.A.

***

Organizația E.M.M.A. – Eternul Miracol Materna Alinare este o organizație neguvernamentală non-profit, neafiliată politic sau religios, a caăei activitate se desfasoară pe bază de voluntariat, și care sprijină familiile care trec prin drama pierderii unui copil și, în mod special, pe cele care își pierd copilul inainte ca acesta să se nască, durerea acestora fiind cel mai puțin înțeleasă.
E.M.M.A. este prima și singura organizație din România care vine în ajutorul acestor mame, acestor familii, dar, pentru o mai bună reușită, E.M.M.A. are nevoie de sprijin de orice fel și din partea oricui dorește si are puterea de a-i susține demersurile, fie că e persoana fizică sau juridică. De aceea, sunt bineveniți și toti aceia care nu au pierdut un copil, dar care își doresc să ajute Părinții de Îngeri.

Număr de vizualizări :1092


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro