Ziua internaţională a Iei, la Viena

iun. 14th, 2016 | By | Category: Eveniment

Luni, 20 iunie 2016, ora 18.30, la Palatul Schönbrunn (sala Apothekentracht), are loc a doua ediţie a evenimentului dedicat, în Austria, Zilei internaţionale a Iei. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul evenimentului.

Programul evenimentului cuprinde:

– Prezentarea istoriei iei ca element central al portului popular românesc realizată de conf. univ. dr. Marilena Stoian, preşedinte de onoare al asociaţiei ANTREC România. Prelegerea va sublinia importanţa promovării iei într-o formulă stilizată şi modernizată.

– Gala de prezentare a iei româneşti din colecţia „Flori de ie“ a Cristinei Chiriac. Prezentarea unei selecţii de ii, grupate pe tipuri de vestimentaţie urbană, are scopul de a promova ia românească ca element de vestimentaţie potrivit şi recomandat pentru diverse ocazii.

– Prelegere despre România ca destinaţie turistică susţinută de Simion Giurcă, director al Biroului pentru promovare şi informare turistică în Austria.

-Momente muzicale susţinute de tineri interpreţi români.

Evenimentul este moderat de Monica Ioaniţescu şi Peter Agathakis. Seara se va încheia cu o recepţie în grădina Palatului Schönbrunn.

Ziua internaţională a Iei a debutat în anul 2013 la iniţiativa comunităţii online „La Blouse Roumaine“, fiind preluată cu succes de comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe, din 48 de ţări.

Evenimentul este organizat de Asociaţia culturală „Mihai Eminescu“ din Viena în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Ambasada României la Viena, Biroul pentru promovare şi informare turistică al României în Austria, Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) – România, FIVE PLUS Art Gallery, make-up artist Brânduşa Bordeianu, Hant Projektmanagement GmbH, LILIAC – The Wine of Transylvania, „Flori de ie“.

Parteneri media: România TV, Jurnalul Românesc, Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (UJRP).

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Număr de vizualizări :858


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro