Concert extraordinar ”Chişinău Youth Orchestra” de Ziua Academiei de Științe a Moldovei

iun. 8th, 2016 | By | Category: Eveniment

Duminică, 12 iunie 2016,  la Complexul Ethno-cultural Vatra (km 32, șoseaua Chișinău-Ungheni), Insitutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău sprijină organizarea Zilei Academiei de Ştiinţe a Moldovei.În cadrul evenimentului, vizitatorii vor avea ocazia să afle cum e să fii cercetător și să descopere lumea științei prin experimente interactive, concursuri, expoziții, lupte medievale, lupte  sportive, degustări și prezentări gastronomice.

La deschiderea oficială vor participa membri ai conducerii Republicii Moldova, oaspeți din străinătate, precum şi reprezentanți ai misiunilor diplomatice, asociațiilor culturale și de creație, mediului de afaceri și cercetători.

În cadrul manifestării va avea loc decernarea Premiilor: „Savantul Anului” și „Tânărul Savant al Anului”, Premiilor Europene, Premiilor Academiei de Științe pentru cele mai remarcabile realizări și a Premiilor „Pârghia lui Arhimede” pentru jurnaliștii, care au promovat pe parcursul anului rezultatele cercetătorilor din Republica Moldova.

Pe tot parcursul zilei, pe scena complexului „Vatra” mai multe formații etnofolclorice vor susţine recitaluri mzicale, iar  începând cu orele 16.30, va fi organizat un concert festiv în cadrul căriua vor evolua Chişinău Youth Orchestra, sub bagheta dirijorului Andriano Marian şi Alex Calancea Band.

Concertul susţinut de Chişinău Youth Orchestra va fi organizat cu sprijinul ICR Chişinău

* Pentru doritorii de a ajunge la eveniment va fi asigurat transport gratuit pe întreg parcursul zilei de 12 iunie, în ambele direcții, începând cu ora 08.00 și pânâ la ora 20.00 (scuarul Academiei de Științe a Moldovei, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1), la intervale de 30 minute.

Număr de vizualizări :681


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro