Portret de autor: „Femeia de sticlă“ de Gilda Vălcan

mai 4th, 2016 | By | Category: Eveniment

Luni, 9 mai 2016, de la ora 19.00, la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena), Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Societatea Austro-Română organizează seara literar-muzicală „Femeia de sticlă“. În cadrul evenimentului, a cărui invitată specială este compozitoarea și pianista Ana Szilágyi, vor fi ascultate poezii ale Gildei Vălcan în lectura autoarei și muzică de Gabriel Fauré, Claude Debussy și Ana Szilágyi, în interpretarea celei din urmă. De asemenea, un dialog cu cele două artiste, moderat de Mădălina Diaconu, va urmări să introducă publicul în culisele creativității artistice.

Gilda Vălcan este doctor în filosofie la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, lector universitar la Universitatea Tibiscus din Timişoara şi autoarea volumelor de poezie „Pe linia spatelui tău“ (2002), „Cu uşile întredeschise“ (2011) şi „Femeia de sticlă“ (2012). Autoarea a obţinut în anul 2002 premiul pentru debut al filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Pe linia spatelui tău“.

Ana Szilágyi, compozitoare, pianistă și muzicolog, doctor în muzicologie la Universitatea Națională de Muzică din București și la Universitatea de Muzică din Viena, este profesoară de pian la Conservatorul „Richard Wagner“ din Viena. A realizat peste 60 de compoziții orchestrale, camerale, corale, pentru scenă, multimediale, care au fost interpretate în Austria, Irlanda, Japonia Portugalia, România şi Statele Unite ale Americii. Ana Szilágyi a fost distinsă cu Bursa „Herder“ (Hamburg) și Premiul „Theodor Körner“ (Viena).

Mădălina Diaconu este docent la Institutul de Romanistică și Institutul de Filosofie ale Universității din Viena, autoare a zece monografii de estetică, antropologie și fenomenologie și coordonatoare a mai multor volume colective.

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Număr de vizualizări :680


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro