spot_img

Peste 60 de invitați ai cinematografiei românești, la Festivalul Serile Filmului Românesc de la Iași

Miercuri, 4 mai 2016, a început cea de-a VII-a ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc. Deschiderea festivalului a fost făcută în prezența invitatului special din acest an – actorul Mircea Diaconu. Deschiderea festivalului a avut loc în Atrium Palas de la ora 12.00, cu anunțarea invitaților, cu participarea partenerilor și a primilor actori sosiți la Iași. Tot în cadrul deschiderii oficiale a avut loc și lansarea expoziției „Arhivei Fotografice AGERPRES”, unică, în premieră la Iași, care poate fi văzută de publicul larg până pe 8 mai, în zona Atrium Palas. Expoziția cuprinde și momente importante din viața actorului Mircea Diaconu, precum și momente istorice ale Iașului vechi.

Filme românești pentru toate generațiile, în cinci zile la Iași

Invitații din deschiderea festivalului au precizat despre importanța promovării filmului românesc, dar și despre atenția cu care ar trebui să ne îndreptăm spre valorile noastre.

Mircea Diaconu: „Această inițiativă a studenților jurnaliști este absolut remarcabilă, pentru că pune pe masă valorile care ne reprezintă. În zilele de ‪festival, o să încerc să fac ce fac de mult: iarna viscolul ascult. O să urmărim împreună filme, pentru că în spatele lor e muncă, viață, suferințe, depozit de emoție uriaș”.

Prof.univ.dr. Doru Tompea, Președintele Consiliului de Administrație al UPA: De la început am salutat coagularea studenților de la jurnalism într-o asociație a lor și am rămas alături de Asociația Studenților Jurnaliști în toate proiectele pe care le-au conceput și derulat. Am simțit în acest grup un potențial extraordinar. UPA rămâne deschisă tuturor inițiativelor care aduc un bonus cultural Iașului. Orașul nostru are nevoie în continuare de asemenea proiecte, trebuie să se califice în continuare drept capitală culturală și nu doar a României. Felicit organizatorii și vom fi mereu alături de ei. Să fii partener academic în cadrul unui astfel de festival nu înseamnă doar să ai o siglă pe materialele publicitare, nu înseamnă neapărat bani.  Am reușit, prin forța noastră, prin lobby, să convingem oameni care iubesc filmul, actorii, criticii de film din România, oameni care văd în film un act formator al personalității umane să se alăture unui proiect frumos”.

Radu Cristian Nema, fotograf oficial al SFR (Rock House Events): „Am avut șansa să cunosc toate personalitățile cinematografiei mondiale, dar respectul meu se îndreaptă către cele românești”.

Alexandru Giboi (directorul Agerpres): „An de an, cresc alături de proiecte importante, frumoase și pozitive, iar cei de la AGERPRES doresc să aducă un plus de valoare societății în care trăim”.

Bogdan Stanoevici: „Actorii au fost inventați ca să-i bucure pe oameni. Festivalul există pentru că niște oameni sufletiști au vrut să se vorbească despre cinematografia românească în toată diversitatea ei”.

Liviu Manoliu: „Rolurile mari dau măreție filmelor, iar cele mici dau viață”.

Marius Bodea (managerul Aeroportului Iași): ,,O nevoie consistentă în domeniul cinemaului românesc e susținerea. România reușește cu puține resurse să ia premii prin actori de mare calibru și potențial artistic”.

Mihai Chirica (Primarul interimar al mun. Iași): ,,Iașiul merită și noi toți trebuie să fim apropiați de cultura românească cinematografică”.

„Asfalt Tango” la 20 de ani, cu Mircea Diaconu și emoțiile filmului

Filmul Asfalt Tango a împlinit 20 de ani de la lansare, iar după proiecția acestuia de la Casa de Cultură a Studenților, actorul Mircea Diaconu a stat de vorbă cu cinefilii despre emoție și adevăr: „Greu de spus, așa, într-un cuvânt. Atunci când vizionez un film care îmi place, cum este Asfalt Tango, mă așez pur și simplu în scaun și mă simt deconectat total de tot ceea ce mă înconjoară.”

În cadrul primei zile a Festivalului Serile Filmului Românesc au mai fost lansate: Expoziția „SFR în imagini (Galeriile La Gard, Copou, deschisă până pe 7 mai), Expoziția IN MEMORIAM Ana Maria Ungureanu – Nordevară (Foaierul Casei de Cultură a Studenților, deschisă până pe 8 mai, expoziție cu donație) și expoziția Arta filmului de Ion Bârlădeanu (Muzeul Unirii, deschisă până 22 mai).

De la ora 21.00, la sfârșitul proiecției filmului Cel Ales din Grădina Publică Palas au participat și invitații Nicodim Ungureanu, Liviu Manoliu, Bogdan Stanoevici, Cristian Comeagă. Dialogul dintre invitați și ieșeni a urmărit starea filmului românesc și subiectele tari tratate în scenariile acestora.

Festivalul continuă până duminică, 8 mai.

Programul festivalului poate fi consultat pe www.festivalsfr.ro.

Articole recomandate

1 COMENTARIU

  1. Cel mai mult ma uimeste ca nu am vazut nimic, la televizor, care sa anunte acest festival. Aceste manifestari ar trebui promovate mai mult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508