spot_img

ADENIUM la salonul Internațional de Carte Bookfest 2016

Adenium participă și anul acesta la Salonul Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la ROMEXPO, în perioada 1-5 iunie 2016. La standul C48 din Pavilionul C4, cititorii vor găsi o ofertă complexă de titluri la prețuri speciale, reduse cu până la 70%. În cadrul Bookfest, Adenium va organiza douăsprezece evenimente de lansare, care se vor desfășura pe parcursul a trei zile.

VINERI, 3 IUNIE

Vineri, 3 iunie, începând cu ora 12:00, pe scena Agora din Pavilionul C4, va avea loc lansarea volumului pentru copii Alfabetul în 31 de poezii și o scenetă, autor Aurora Georgescu, ilustrații de Șerban Andreescu. Vor participa Aurora Georgescu, Anca Păunescu și Șerban Andreescu. Evenimentul, un veritabil spectacol pentru copii, va fi moderat de Gabriel Cheșcu, redactor-șef Adenium.

În aceeași zi, începând cu ora 14:00, în Cafeneaua literară Iulius Meinl, din Pavilionul C4, va avea loc lansarea volumului Calea europeană a Republicii Moldova, coordonat de Sorin Bocancea și Radu Carp. Vor participa Grigore Cartianu, Alexandru Radu, Sorin Bocancea. Evenimentul va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.

Evenimentele Adenium vor continua la ora 15:00 cu lansarea volumului Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei regale a României, editori Daniel Șandru și Alexandru Muraru. Evenimentul va avea loc pe scena Agora din Pavilionul C5, în prezența ASR Principele Radu al României. Vor participa Liviu Mihaiu, Adrian Cioroianu, Doru Tompea și Alexandru Muraru. Lansarea va fi moderată de Daniel Șandru, director editorial Adenium.

Evenimentele zilei de vineri, 3 iunie, se încheie la ora 17:00 cu lansarea volumului semnat de Radu Vancu, România vertebrată. Alături de autor, va fi prezent Ioan Stanomir. Evenimentul va avea loc în Cafeneaua literară Origo din Pavilionul C1 și va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.

SÂMBĂTĂ, 4 IUNIE

Evenimentele Adenium de sâmbătă, 4 iunie, vor începe la ora 11:00, la Cafeneaua literară Origo din Pavilionul C1, cu lansarea albumului de benzi desenate Căpitanul RO. Volumul 1. Război în inima Europei?, scenariu Adrian Cioroianu, ilustrații de Puiu Manu. Vor participa Dodo Niță, Puiu Manu, Adrian Cioroianu, Șerban Andreescu și Octav Ungureanu. Evenimentul va fi moderat de Gabriel Cheșcu, redactor-șef Adenium.

La standul Adenium, C48 din Pavilionul C4, vor avea loc două evenimente. Începând cu ora 12:30 va fi lansat cel mai nou titlu din colecția Colloquium, volumul Musulmanii, obstacolul inedit. Situația Franței, autor Pierre Manent, traducere și note de Cristian Preda. Vor participa Traian Ungureanu, Sorin Antohi și Cristian Preda. Evenimentul va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.

În continuare, începând cu ora 13:00, la standul Adenium, va avea loc lansarea volumului Între Grexit și Brexit. Cronica politică a celor mai recente crize europene. Alături de autor, Cristian Preda, va participa Mihai Răzvan Ungureanu. Evenimentul va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.

Tot sâmbătă, 4 iunie, începând cu ora 13:30, în Cafeneaua literară Iulius Meinl din Pavilionul C4, va fi lansat volumul Marșul asupra Europei. Noile dimensiuni ale migrației, apărut la Adenium, în colecția Headline. Alături de coordonatorului volumului, Sorin Bocancea, vor participa Cristian Preda și Sorin Antohi. Evenimentul va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.

Adenium lansează sâmbătă, 4 iunie, începând cu ora 18:00, un nou titlu din colecția Biblioteca Gramsciana, Crearea statului italian în viziunea lui Antonio Gramsci, autor Ioana Cristea Drăgulin. Vor participa Angelo Chielli, Ioana Cristea Drăgulin și Sabin Drăgulin. Evenimentul va avea loc în Cafeneaua literară Iulius Meinl și va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.

DUMINICĂ, 5 IUNIE

Duminică, 5 iunie, începând cu ora 11:00, va fi lansat volumul Greierele milionar. Fabule, autor Adela Dobran, ilustrații de Șerban Andreescu. Evenimentul va avea loc în Cafeneaua literară Iulius Meinl, cu participarea Adelei Dobran și a lui Șerban Andreescu și va fi moderat de Gabriel Cheșcu, redactor-șef Adenium.

Ultimele două evenimente vor avea loc pe scena Agora din Pavilionul C5. Începând cu ora 17:00 se va lansa volumul În gaură. Alături de autor, Arthur Suciu, vor participa George Bondor, Ana Barton și Sorin Delaskela. Evenimentul va fi moderat de Daniel Șandru, director editorial Adenium.

În continuare, începând cu ora 17:30, va avea loc lansarea numărului din luna mai al revistei de cultură contemporană TIMPUL. Vor participa Daniel Șandru, George Bondor, Cosmin Ciotloș, Claudiu Komartin. Evenimentul va fi moderat de Gabriel Cheșcu, redactor-șef adjunct al revistei TIMPUL.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508