spot_img

„Studioul Artele Plastice şi Dansul. Programul 10”- performance și conferință

Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, ora 12.00, la sediul muzeului (MNAR), Calea Victoriei, 49 – 53, la parterul Galeriei Naționale, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) şi Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) invită publicul la „Studioul Artele Plastice şi Dansul. Programul 10”.

Studioul Artele Plastice şi Dansul. Programul 10 este o întâlnire între artele vizuale, artele performative şi istoria culturală a cooperării dintre acestea, văzută critic prin ochii Valentinei Iancu, curatoarea expoziţiei Egal. Artă şi feminism în România modernă. Evenimentul va cuprinde spectacolul Reenacting Lizica Codreanu, o reconstrucție scenică realizată de elevele Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București (coregraf: Doina Georgescu, costume: Cristian Marin). După performance, doamna Liana Tugearu, istoric de artă și critic de dans, cercetătorii Corina Cimpoieru și Igor Mocanu vor discuta cu publicul despre câteva dintre coregrafele importante ale istoriei dansului contemporan românesc. Evenimentul va include şi o serie de proiecții video inedite.

Reenacting Lizica Codreanu – În 1922, sculptorul Constantin Brâncuși a confecționat un costum de dans pentru Lizica Codreanu, a pus vinilul cu Gymnopediile lui Erik Satie la picup și a invitat-o pe Lizica Codreanu să creeze un dans în atelierul său, printre sculpturi. Toată acțiunea a fost documentată de Brâncuși cu ajutorul unui aparat de fotografiat. În 1995, regizorul Cornel Mihalache, cu ajutorul Getei Solomon, reconstituia costumul Lizicăi Codreanu după imaginile din 1922 și îi propunea Vavei Ștefănescu un reenactment aparent imposibil: să refacă dansul din atelierul sculptorului pe muzica lui Satie. În 2015, CNDB provoacă Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” să reconstuite dansul Lizicăi Codreanu după muzica lui Satie şi cu costume de Cristian Marin.

Studioul Artele Plastice şi Dansul (Programele 1-9) a fost un maraton interdisciplinar de programe vizuale şi coregrafice, curatoriat de Liana Tugearu în anii ’80 la Muzeul Naţional de Artă al RSR, care s-a bucurat de participarea istoricilor de artă: Carmen Brad, Liana Tugearu, Ioana Beldiman, Codruţa Cruceanu, Andrei Paleolog, Elena Mateescu şi Suzana Heitel şi a coregrafilor: Raluca Ianegic, Ioan Tugearu, Vera Proca-Ciortea, Sergiu Anghel, Alexa Mezincescu şi Rose Marie Bot Stocec.

Accesul se face pe baza unei rezervări prealabile prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021 314 81 19. Intrarea este liberă.

***

Dată: 30 ianuarie 2016, ora 12.00

Loc: MNAR, Calea Victoriei, 49 – 53. Parterul Galeriei Naționale

Eveniment: Studioul Artele Plastice şi Dansul. Programul 10

Moderatoare: Valentina Iancu.

Tarif: intrare liberă

Rezervări la: programari@art.museum.ro sau 021.314.81.19

Studioul Artele Plastice şi Dansul. Programul 10 este un eveniment realizat de MNAR în parteneriat cu CNDB și Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” București

Parteneri media ai CNDB: AGERPRES, RFI România, Liternet, Observatorul Cultural, Scena.ro, Dilema Veche, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista Cultura, Veioza Arte, Feeder.ro, Orasulm.eu, Getlokal.ro, Onlinegallery.ro, Șapte Seri, Zelist, Graphic Front

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508