Ultimele proiecții ale ediției pilot KineDok, în decembrie

dec. 2nd, 2015 | By | Category: Eveniment

În perioada 30 noiembrie – 10 decembrie 2015, au loc 12 proiecții KineDok România. Proiecțiile de film documentar din Europa Centrală și de Est sub marca KineDok continuă în România până pe 10 decembrie 2015, dar și în celelalte țări participante la proiect – Cehia, Croația, Slovacia și Ungaria. KineDok România este coordonat de Asociația One World Romania și funcționează ca o platformă de distribuție alternativă de film documentar în medii informale.

KineDok România a început în 12 orașe (Arad, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Miercurea Ciuc, Oradea, Piatra Neamţ, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Timişoara) și s-a extins apoi în încă cinci (Bârlad, Brăila, Focşani, Hunedoara, Odorheiu Secuiesc), ajungând la un total de 25 de locații în 17 orașe. În total, au avut loc 223 de proiecții, cu invitați români și străini – regizori și protagoniști ai filmelor, jurnaliști, experți pe problemele dezbătute. Printre aceștia se numără regizorii Andrea Culková, Tatjana Božić, Vlad Petri și Laura Căpățână-Juller.

Revenim curând, la începutul anului 2016, cu o nouă ediție KineDok. Între timp, pentru ultimele proiecții rămase din ediția curentă, intrarea este liberă. Proiecțiile din București de la Spațiul Public European și cea din Galați vor fi însoțite în continuare de invitați și dezbateri. În București, un card de fidelitate vă aduce, după participarea la cinci proiecții, un DVD din colecția One World Romania.

PROGRAM:

București

1 decembrie, 19:30, București, unde ești? (Cinema Elvire Popescu)

3 decembrie, 19:00, Turneul de la Besence (Spațiul Public European)

10 decembrie, 19:00, Recidiva (Spațiul Public European)

Brașov – Cinemateca Patria

10 decembrie, 20:00, 1989

Cluj-Napoca – Casa TIFF

3 decembrie, 20:00, Epuizați

Constanța – City HUB Biblioteca Colorată

4 decembrie, 20:00, Normalizarea

Galați – Muzeul de Artă Vizuală

3 decembrie, 18:00, 1989

Hunedoara – CAFE d’ART

2 decembrie, 20:00, București, unde ești?

Odorheiu Secuiesc – Sala Audiovizuală a Bibliotecii Municipale

9 decembrie, 17:00, Sugar Blues

Sfântu Gheorghe – Casa de Cultură Municipală

7 decembrie, 19:00, Epuizați

Timișoara – Aethernativ

2 decembrie, 20:00, București, unde ești?

9 decembrie, 20:00, Sugar Blues

Număr de vizualizări :668


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro