Despre o “Stea”, un Om și o Poveste…

dec. 2nd, 2015 | By | Category: Postcard

Când ajungi în preajma unor „Oameni de Poveste”, trăiești bucuria marelui privilegiat. A celui care nu poate cuprinde lucirile de “Stea” decât cu o privire umedă, înaltă, fără sfârșit. Sau cu un gest pios, care ascunde gândul reverenței.Protagonistul acestei însemnări, domnul CRISTIAN GAȚU, e un „om de Poveste”: expansiv, cu verb plin, cuceritor și cu scânteia gândului mereu aprinsă, de o modestie anacronică acestor “vremi” și care stânjenește adesea – te afli, doar, în vecinătatea cuiva despre care, decenii de-a rândul, s-a vorbit și s-a scris în tonul superlativ.

Zilele trecute, Editura Militară ne-a oferit un dar: “Steaua lui Gațu”, sub semnătura jurnalistului Horia Alexandrescu, prefațată de pofesorul Nicolae Manolescu. O carte cu deosebite condiții grafice, care completează profilul unui mit în handbalul românesc și al lumii. Alte două, “Conducător de joc” (1978) și „Un prinț la curtea regelui handbal” (1999) se opresc la momentele facerii lor.

Socotesc “Steaua” asta un dar, căci, nefăcând parte din breasla sportivilor, cunoștințele despre biografia domnului Cristian Gațu îmi erau incoerente și mult prea puține. Însă, neîndoielnic, cartea le e binevenită tuturor românilor care prețuiesc nu doar sportul, ci și combinația rară dintre genialitate și neodihnă. Dintre spontaneitate și altruism. Dintre gând, dorință și (de)săvârșirea lor în ceva care poartă însemnele formidabilului. Și nu iau în seamă numai calitățile spectaculoase ale sportivului Cristian Gațu, titlurile mondiale, “fentele” derutante din teren, care-i năuceau și pe coechipieri. Domnul Horia Alexandrescu adună suficiente date, re(con)stituind, prin formule jurnalistice diverse (interviuri, mărturirisiri, evocări), în capitole cronologice, devenirea unui nume aclamat în atâtea săli, în atâtea țări…

Am citit “Steaua” cu ochiul (de)format al literatului care desface cu grijă pliurile Poveștii, ca să dibuiască personajul. Sau invers. Da, domnul Cristian Gațu este un “Om de Poveste”. Una începută frumos, de la nașterea într-o familie de machedoni. A unui tată, ziarist celebru, cu intuiții timpurii și premonitorii în privința calităților sportive ale fiului. A unei mame care a pledat îndelung pentru studiu – știa “să ordoneze prioritățile, între care învățătura era pe primul loc”. A unei bunici aprige, care și-a “lecuit” definitiv nepotul de necuviința furtului (îi “șterpelise” cinci lei pentru o minge de cauciuc!), printr-o lecție umilitoare: “oprea oamenii pe stradă și le spunea: Îl vedeți pe băiatul acesta? A furat din buzunarul meu 5 lei.” Dintr-un atare “a fost odată” (sau, parafrazându-l pe protagonistul cărții, “de la tata”!) încep premisele unui mare destin:

Un copil vrăjit de fotbal de la șapte ani, căruia, în curând, nu-i vor fi străine nici baschetul, handbalul, voleiul, șahul, pus mereu pe șotii (v. meciul improvizat în podul Liceului “Mihai Viteazul” sau fuga din timpul orei de matematica, pe fereastră – juca, doar, tocmai atunci, “faimoasa noastră echipă din anii ’60” cu o formație milaneză! – va deveni, în scurtă vreme, o celebritate mondială. Trece de la un club la altul, de la fotbal la handbal, are șansa unor mari întâlniri (cu antrenori către care își întoarce, în evocările de acum, gânduri cu lumină multă: de la Cornel Drăgușin, Petrică Steinbach, Fane Stănculescu, “nea Măndel”, “descoperitorul” Francisc Spier la – mai târziu – Nicolae Nedef, Ioan Kunst Ghermănescu…). Își descoperă vocația prieteniei – toți “mărturisitorii” din această carte recunosc sensibilitatea omului Cristian Gațu! –, fără de care orice echipă s-ar pulveriza, cred, după primul meci. Își valorifică harul de lider – “fermentul”,”motorașul electronic” (după Eugen Trofin) regizează toate spectacolele din teren. Iar spiritul ludic – alt har – nu i se dizolvă la nicio vârstă. Nici când se manifestă gratuit, de dragul șicanelor prietenești și al amuzamentului (episoade precum cel cu scheletul anatomic care i-a “încleștat mâna pe clanță” lui Gheorghe Goran; “evadarea”, de teama antrenorului, într-un dulap ori partidele incognito de rummy sunt de un comic savuros), nici când e necesară găsirea unor soluții serioase, profesioniste. Cât umor, câtă inteligență și câtă spontaneitate sunt în scena cu interii italieni, schimbați de la “dreapta pe stânga și invers, ca măcar (având un ochi de sticlă – n.m.) să se poată vedea mai bine între ei”! Sau cea în care, la antrenamentul de dinaintea meciului cu Florența, i-a învățat pe cei din Follonica “două lucruri: în apărare, stați pe semicerc, cu mâinile ridicate, iar când puneți mâna pe minge, mi-o dați mie!” Urmarea? Cristian Gațu a înscris, în meciul acela, 27 de goluri din 29! Dar i-a învins pe florentini. Cum să nu fi fost italienii atât de extaziați și de generoși cu un om ale cărui resurse veneau din tărâmul miraculosului? Cum să nu-l fi vrut acolo, pentru mereu?

N-am să “rescriu” detaliile celor trei ani de antrenorat la Follonica (unele prea dureroase pentru trăitorul lor și prea jenante pentru statul român antedecembrist). Păstrez doar un episod de atunci, tocmai pentru că șlefuiește profilul “personajului” din „Stea”: domnul Cristian Gațu a renunțat la o “dolce vita”, în schimbul alteia, de Românie tot mai sumbră, a anilor ’80. De neînțeles pentru cei care nu pot tălmăci, în simțire, rostul vorbelor: “Pentru mine a cântat imnul național…!” Sau pentru cei cărora nu le „e cunoscută mândria tradițională a machedonilor”: cinstea – “credință de pus la icoană” –  și „românismul din inimă”.

N-am să “rescriu” nici activitatea publică a domnului Cristian Gațu (de ministru, de președinte, aproape două decenii, la FRH, de ctitor al unor centre de excelență în handbal etc. etc.), din convingerea că asemenea date stau la dispoziția oricui vrea să știe că lucrurile se pot face și cu minte / cuminte în țara asta. De altfel, domnul Horia Alexandrescu acordă pagini ample anilor de după “retragerea” (altă tristețe!) a “vrăjitorului mingii de handbal”.

Îmi îngădui, totuși, în spațiul restrâns al acestei însemnări, o ultimă impresie, “derutantă”, din lectura cărții: talentul de portretist al protagonistului ei.

Aveți, domnule Cristian Gațu, nu doar căldură și generozitate, ci și simțire de literat a cuvântului scris. Sunteți, carevasăzică, deopotrivă, nu doar un personaj “faptic” al cărții despre dumneavoastră, ci și un “reflector” și un coator de excepție. Șpalturile la corectura cărora vă ajutați, în copilărie, mama trebuie să fi fost un exercițiu grozav de limbă română. Rămâne să-mi lămuresc care colț din “Steaua” dumneavoastră ascunde resursele creativității, ale stilului portretistic-evocator atât de bine dozat în ce și în cum scrieți despre marii și dintotdeauna prieteni. Despre “aruncările năprasnice ale lui Gheorghe Gruia”, “responsabilul cu loviturile de grație”. Despre eleganța și calmul lui Cornel Oțelea și despre “munca de sacrificiu la semicerc” a prietenilor Goran și Marinescu. Despre eficacitatea lui Ion Popescu, despre Birtalan – “copilul minune” al CM din RDG, a cărui charismă și “rară distincție sufletească” le-am intuit, în vorbe rostite cât să-ntinzi o mână. Despre Nicu Munteanu – portarul “cu calități fizice (și sufletești!) deosebite” și despre un alt portar, Ștefan Orban. Despre olteanul Tudosie, nemții Stockl și Gunesch, pivotul Vasile Capră, “tăietorul de lemne” Teodor Coasă, bucureșteanul “răsfățat” Cezar Drăgăiță etc. etc.

V-am ascultat vorbele din timpul lansării de la Cercul Militar, când vă împărțeați “Steaua”, atât de generos, cu toți cei din carte, prezenți sau absenți. Le socotesc epilogul care sublimează acest “intermezzo” portretistic și pe care domnul Horia Alexandrescu a avut inspirația și răbdarea să-l adune într-o (re)scriere despre un “Om” cu destin de “Poveste”…

Prof. dr. Elena Ruxandra Petre

Număr de vizualizări :1557


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro