spot_img

BOTOND RESZEGH. Solo show „NIGHTFALL”

Vineri, 20 noiembrie 2015, orele 18.00-20.00, Institutul Cultural Român din New York (ICRNY), în parteneriat cu Gallery MC, are plăcerea de a prezenta vernisajul: BOTOND RESZEGH – Expoziția personală „NIGHTFALL”. Curatoriată de DEBRA VANDERBURG SPENCER . Organizată de ICRNY. Expoziția poate fi vizitată în perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2015.

GALLERY MC
549 W 52nd Street, Etaj 8,
New York, NY 10019 (între 10th și 11th Ave)
www.gallerymc.org

„Imageria lucrărilor din seria Nightfall este dură. Impactul emoțional pe care lucrările lui Részegh îl provoacă rezidă nu numai în modul de reprezentare a personajelor sale, ci și în modul de manipulare a pastei de culoare – mânjind fețe și corpuri, transformate astfel în ființe aparent terestre, neclare și nestructurate, întotdeauna în izolare și suferință. În timp ce limbajul pictural bidimensional al artistului este curat, precis și economic, jocul valoric conferă profunzime, iar patina groasă îi dă complexitate. În aceste lucrări stilizate și suprarealiste, există tot atât de multă contemplare interioară cât și schimb exterior, interpretate și internalizate de privitor. Timpul și observarea atentă sunt necesare pentru a aprecia pe deplin tehnica strălucită a artei sale, precum și emoția simțită profund și sinceritatea exprimate prin aceste lucrări. Opera artistului ne permite să pătrundem în viața sa personală.” (Debra Vanderburg Spencer, curator)

Reszegh Botond (n. 1977, Miercurea Ciuc) a absolvit Universitatea Națională de Arte Bucureşti (secția grafică, clasa prof. Mircia Dumitrescu), în 2001. A urmat apoi un program de studii aprofundate la aceeași universitate (2001-2002) și de doctorat (2004-2008) la Universitatea Maghiară de Arte Budapesta (coordonator prof. König Róbert).
A avut numeroase expoziții personale, în țară și în străinătate, între care, în 2015: ICR Viena (Austria); Casa Bolyai – Târgu Mureș; în 2014: Galeria Tranzit – Cluj; Galeria Tipografia – București; Hungarian Consulate – New York (SUA); 360 Gallery, Northeastern University – Boston (SUA); în 2013: Joella Gallery – Turku (Finlanda); Galéria IX – Budapesta (Ungaria); Galeria Uj Kriterion – Miercurea Ciuc; Galeria 26 – București; în 2011: Galéria IX – Budapesta; Léna & Roselli Gallery – Budapesta. De asemenea, reprezentat de Léna & Roselli Gallery, a participat la importante târguri de artă, precum Volta – New York (SUA), Art Market – Budapesta și Budapest Art Fair (Ungaria), Slick Art Fair – Paris (Franța), Lineart – Ghent (Belgia).
Printre expozițiile de grup la care a luat parte se numără, în 2014: Bienala Internațională de Gravură București; în 2009: „Grafică fără frontiere”, Rundetaarn Gallery – Copenhaga; în 2008: „Gravură europeană”, Cité internationale des Arts – Paris; Galeria orăşenescă Straubing; în 2007: Expoziţia Internaţională de Carte Bibliofilă – Székesfehérvár; Bienala Internaţională de Grafică “Iosif Iser” – Ploiești; ICR Veneția; în 2006: Bienala de desen – Salgótarján; XXIII. Bienala de Grafică – Miskolc; Galeria Kalinderu – București; Casa Bernády -Târgu Mureș; în 2005: Galéria IX – Budapesta; Galeria Víziváros – Budapesta; Muzeul Munkácsy Mihály – Békéscsaba; Sala de Expoziție a Asociației Artiștilor din Cluj; Banca din Novi Sad; 100 de gravuri-100 de artiști – Inter-Art, Stuttgart.
A fost distins cu numeroase premii și a beneficiat de mai multe burse, între care: Premiul pentru Artă Contemporană din Transilvania, oferit de UDMR (2013); Bursă acordată de NKA (Fondul Naţional de Cultură) Ungaria (2005-2007, 2009-2010, 2013); Premiul Consiliului Judeţean Prahova (2007); Premiul Tinerilor Liberali – Mamaia (2006); Bursa Fundaţiei Communitas – România (2005); Premiul Asociaţiei Creatorilor de Carte Bibliofilă la Bienala de Grafică de la Miskolc (2004); Bursă a Statului Român la Universitatea Maghiară de Arte Budapesta (2002); Premii pentru ilustraţie de carte, acordate de Fondul Literar Român (2001) și de Uniunea Scriitorilor din România (2000).
A ilustrat o serie de cărți, semnate de Petre Tănăsoaica, Boszormenyi Zoltan, Anca Mizumschi, Gyorgy Attila, Boszormenyi Zoltan, Ady Endre, Edgar Allan Poe, Elena Niculiţă Voronca, José Augusto Seabra.
Mai multe informații pe website-ul artistului: reszeghbotond.ro/

Debra Vanderburg Spencer este curator independent și istoric de artă, cu un solid background în managment cultural și o mare expertiză în arta contemporană. De asemenea, este consilier de specialitate pentru colecționari particulari, în privința achizițiilor, management-ului și îngriirii colecțiilor. Printre clienții săi actuali se numără: The William J. Clinton Foundation, New York; Museum of the National Center of Afro-American Artists, Boston; New York University’s Faculty Resource Center; Galleries at The Interchurch Center, New York. Ca manager de expoziții la Schomburg Center / New York Public Library, ea a elaborat politica instituției pentru expoziții permanente, temporare și itinerante. De asemenea, în calitate de Director de proiecte speciale la NY State Council on the Arts, Spencer a jucat un rol major în restructurarea procedurilor de creare a grant-urilor. A funcționat ca și consultant pentru Harlem Arts Alliance, National Endowment for the Arts (NEA), Harlem 125th Street Business Improvement District. A coordonat proiecte artistice pentru Congresul Statelor Unite, precum și pentru The President’s Committee on the Arts and the Humanities. Meritele sale au fost recunoscute prin acordarea, de două ori, a „NEA Fellowship in Arts Management”. Face parte din American Alliance of Museums and International Council on Museums. Deține o diplomă de master de la Harvard University Graduate School of Education, în administrație, planning și politici sociale. Totodată, are studii de producție de film (Massachusetts Institute of Technology), desen, pictură (School of the Museum of Fine Arts Boston) și istoria artei (Harvard University și Western Michigan University).

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508