Botoșănenii și-au onorat ”Oamenii Timpului”

nov. 16th, 2015 | By | Category: Postcard

Sâmbătă, 14 noiembrie 2015, a avut loc Gala Locală OAMENII TIMPULUI din Județul Botoșani. Evenimentul a avut loc la Muzeul Județean Botoșani. Cu această ocazie, comunitatea locală a putut să își prezinte reverența în fața nominalizaților locali. Botoșănenii Timpului sunt: Emanoil Marcu (dublu nominalizat: Literatură și Educație și cercetare), Corneliu Dumitriu (Arte), Mihaela Mihăescu (Societate civilă), Dan Lungu (Diplomație publică), Octavian Vitcu (Memorie și istorie), Cătălin Moraru (Jurnalism), Perla Scripcariu (Tinere valori), Radu Malancea (Sănătate) și Valeriu Iftime (Antreprenoriat).

Fiecare Gală Locală este un exercițiu al excelenței, pe care îl înfăptuim împreună, conturând, practic, reperele unei veritabile comunități de prestigiu. Conferim astfel sens, la nivelul fiecărei comunități incluse în proiect, misiunii pe care am asumat-o, aceea de a prelua trecutul, de a premia prezentul și de a pregăti, în acest fel, viitorul. Sperăm ca această Comunitate, a Oamenilor Timpului, chiar să se nască și să facem lucruri frumoase împreună. Felicităm nominalizații și îi așteptăm la Gala Extraordinară de la Iași, de pe 12 decembrie”, a declarat Adriana Nazarciuc, Președintele Asociației Revistei TIMPUL.

Gala s-a încheiat cu un scurt moment artistic susținut de interpreta de muzică folk Ștefania Iacob. Prezentatorul Galei a fost jurnalistul Cătălin Sava.

Partenerii Galei Locale OAMENII TIMPULUI din Județul Botoșani au fost: Muzeul Județean Botoșani, Asociația Pro Democrația Botoșani, Pensiunea Casa Lux, senatorul Doina Elena Federovici, Asociația SEVA și Info Botoșani.

Număr de vizualizări :579


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro