Expoziția Simone Vumbaca-”NEW YORK photo&film”, la Galeria LogArt

oct. 12th, 2015 | By | Category: Eveniment

În perioada 17 octombrie- 17 noiembrie 2015, la Colegiul Naţional“Constantin Diaconovici Loga” (Strada Lorena 35, Timișoara), Galeria Logart și Colegiul Naţional “Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara organizează expoziția Simone Vumbaca- „NEW YORK photo&film”. Expoziția se va putea vizita zilnic între orele 14.00-16.00.

Galeria LogArt va aniversa cu această expoziţie 2 ani de la înfiinţare şi va prezenta lucrări recente realizate de artistul vizual italian SIMONE VUMBACA.

„Prin compoziţiile foto/video expuse în cadrul expoziţiei „NEW YORK” artistul vizual Simone Vumbaca încearcă să ne prezinte câteva fragmente de realitate cotidiană transformată în artă vizuală prin sensibilitatea sa picturală, compoziţia plastică şi diminuarea contrastului de clarobscur.” – Sorin Scurtulescu, pictor, coordonator Galeria LogArt

Spațiul „LOGART ATELIER & GALERIE” este unul experimental și multimedia unde expun artiști vizuali, viitoare modele de inspirație și educație vizuală.

SIMONE VUMBACA– Născut în anul 1976 la Roma, Italia. Trăiește și lucrează în Roma (IT) şi New York (SUA). După ce parcurge studiile politehnice lucrează la Roma ca desenator CAD, fiind interesat de grafica pe computer şi animaţia 3D. Din anul 2005 este atras de pictura impresionistă dar în special de pictura lui Auguste Renoir. Astfel începe să picteze în aer liber ca autodidact. La Roma frecventează atelierul pictorului Prof. Corrado Schiavetto de pe celebra stradă Via Margutta. Din anul 2012 îşi lărgeşte câmpul de căutare vizuală începând studiul realităţii cu ajutorul fotografiei şi a filmului.

EXPOZIȚII PERSONALE

2015 New York photo&film, Galeria LogArt, Timişoara, RO

EXPOZIȚII DE GRUP:

2015 Projektraum Donau @ Friday Exit, Viena, AT

2015 Few Works, Zid Gallery, Timişoara, RO

2011 Emergenze Arte Roma, ediţia a treia, Palazzo Ss.Apostoli Roma, IT

2009 Artisti al lavoro nel cuore di Roma, IT

2007 Artisti al lavoro nel cuore di Roma, IT

Număr de vizualizări :612


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro