Gonsar Tulku Rinpoche revine la Bucureşti!

sept. 1st, 2015 | By | Category: Eveniment

În perioada 4-6 septembrie 2015, Venerabilul MaestruGonsar Tulku Rinpoche, unul din principalii fondatori şi îndrumători spirituali al Centrului de Înalte Studii Tibetane “Rabten Choeling” din Elveţia, revine în România, la invitaţia Asociaţiei Rabten Compassionate Wisdom. Seria de evenimente începe vineri seară, 4 septembrie 2015, ora 19.00, printr-o conferinţă publică cu intrare liberă, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti şi continuă cu un weekend de prelegeri deschise la Centrul „Seeds for Happiness”, în zilele de 5-6 septembrie 2015.

Cu această ocazie, Editura Herald vă invită în ziua de vineri, 4 septembrie 2015, între orele 19:00 şi 20:30, la conferinţa publică cu tema „Viziunea buddhistă asupra suferinţei şi remediului ei” , la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sala mare, etaj 2 din Calea Plevnei 61, sect.1.

INSCRIERE / Conferinţa va fi transmisă live stream pe www.rabten.ro

Calea arătată în buddhism are un mesaj universal valabil şi este benefică pentru toţi cei care aspiră la fericire, indiferent de cultură sau religia de care aparţin. În consecinţă, dacă am încerca să rezumăm buddhismul, una dintre variante ar fi că este un mijloc prin care învingem suferinţă minţii şi prin care realizăm atât propria noastră fericire, cât şi a celorlalţi.

În buddhism se vorbeşte adesea despre Nirvana, însă de multe ori percepem acest termen cu conotaţii diverse, abstracte sau cu preponderenţă mistică. Totuşi, dacă cercetăm rădăcina cuvântului descoperim că înseamnă doar „dincolo de suferinţă” sau „absenţa suferinţei”. În cadrul acestei întâlniri, Venerabilul Gonsar Tulku Rinpoche va împărtăşi din cunoaşterea să vastă şi profundă, ajutându-ne să înţelegem perspectiva buddhistă asupra suferinţei şi, îndeosebi, să descoperim remediul care ne va conduce dincolo de suferinţă, pentru a trăi o viaţă fericită în armonie cu sine şi ceilalţi.

Astfel, prin exemplul insuflat de propria persoană, precum şi prin învăţăturile transmise, avem ocazia rară de a intră în contact cu o minte realizată, ce poartă pecetea unei forţe şi a unei clarităţi luminoase.

În continuarea conferinţei, va urma o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Cele mai interesante întrebări vor fi premiate cu cartea „Să învingem egoismul”, volum ce va fi lansat în aceeaşi seară.

Evenimentul este dedicat publicului larg şi vine în întâmpinarea omului modern, ce aspiră să îşi dezvolte mintea într-un spirit de compasiune şi înţelepciune. Oricine este binevenit să participe, nu sunt necesare cunoştinţe anterioare legate de Buddhism.

În următoarele două zile din weekend, 5-6 septembrie 2015, invitatul va continua să susţină la Centrul Seeds for Happiness, prelegeri cu tematica „Cele Patru Adevăruri Nobile”, esenţa tuturor Învăţăturilor pe care Buddha le-a transmis discipolilor.

Primele învăţături pe care Buddha le-a transmis se referă la Cele Patru Nobile Adevăruri. Predând aceste învăţături a vrut să ne arate foarte clar şi precis situaţia noastră actuală, fundamentală, obişnuită. Astfel, procedeul explicat de Buddha în Cele Patru Adevăruri Nobile este asemănător celui pe care-l utilizăm atunci când îngrijim un bolnav. Pentru a avea grijă de un bolnav, este mai întâi indispensabil să ştim de ce anume suferă (Adevărul Nobil al Suferinţei) şi apoi să cunoaştem cauza suferinţei lui (Adevărul Nobil al Cauzei Suferinţei). Aceasta însă nu este de ajuns. Este nevoie ca persoană respectivă să vrea să se elibereze de boală (Adevărul nobil al Încetării Suferinţei), nu să rămână indiferentă. Este, deci, esenţial ca bolnavul să-şi dea seama în mod corect de situaţia în care se află, pentru ca apoi să fie deschis către a cauta şi lua tratamentul care îl poate vindeca (Adevărul Nobil al Căii).

În aceeaşi manieră Cele Patru Adevăruri Nobile au fost explicate de Buddha, care este deseori comparat cu un doctor şi învăţăturile sale, Dharma, sunt privite ca un medicament.

În cadrul evenimentului, Editura Herald a pregătit un stand de carte cu titluri asupra Dharmei, din care cititorii pot extrage cele mai importante învăţături pe care Maestrul Geshe Rabten Rinpochesi Venerabilul său discipol, Gonsar Tulku Rinpoche, le-au împărtăşit publicului larg.

Gonsar Tulku Rinpoche (n. 1949, în Tibet) a fost timp de 33 de ani discipolul lui Geshe Rabten Rinpoche, cel care, la îndemnul actualului Dalai Lama, a devenit principalul fondator al unei tradiţii pure şi complete a Dharmei în Europa. Maestrul Gonsar Rinpoche este unul dintre principalii fondatori ai Centrului de Înalte Studii Tibetane “Rabten Choeling” din Elveţia. Gonsar Rinpoche a studiat îndelung învăţătură lui Buddha şi transmite cunoaşterea să mai departe, atât ascultătorilor occidentali, cât şi celor tibetani, studenţilor laici şi călugărilor. Venerabilul Maestru oferă cu regularitate învăţături direct în limbile franceză, engleză, germană şi tibetană. Născut în 1949 la Shigatse, într-o familie cu descendente regale, la vârsta de 6 ani se înscrie la Mănăstirea Sera din Lhasa, Tibet, unde evoluează sub îndrumarea Venerabilului Geshe Rabten Rinpoche. Gonsar Tulku Rinpoche a primit învăţătura direct de la Dalai Lama şi de la alţi maeştri consacraţi.

Citeşte biografia pe larg aici.

Costuri şi înscriere:

Conferinţă publică de vineri, 4 septembrie 2015, ora 19:00, este cu INTRARE LIBERĂ!

Celor care totuşi doresc să contribuie, le sugerăm o donaţie de 20 de RON. Înscrierea prealabilă este opţională, însă utilă pentru buna organizare! Conferinţa va fi transmisă live stream pe www.rabten.ro

Pe durata învăţăturilor din weekend, 5–6 septembrie 2015, taxa de participare este de 150 RON/2 zile sau 80 RON/zi. Persoanele care momentan nu dispun de fonduri necesare taxei de participare (studenţi, persoane fără un loc de muncă, s.a.m.d.), dar îşi doresc să participe, sunt încurajaţi să contacteze organizatorii pentru a beneficia de bursele cu participare gratuită.

Program în weekend: 9:30–18:00, cu pauze scurte, la intervale regulate de timp şi o pauză lungă pentru masa de prânz. Cei care vor participa la acest eveniment sunt rugaţi să consulte regulile de comportament. Participarea se face pe baza înscrierii prealabile, locurile sunt limitate.

Adresa centrului este: Fabrica de Chibrituri nr. 16, Sect 4.

Pentru mai multe detalii şi înscrieri: info@rabten.ro sau accesând formularul de înscriere

INSCRIERE

Asociaţia Rabten Compassionate Wisdom urmăreşte prin activităţile sale să sprijine şi să încurajeze dezvoltarea compasiunii şi a înţelepciunii în vieţile noastre făcând cunoscute învăţăturile vaste şi profunde regăsite în Buddhism.

Număr de vizualizări :978


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro