Dan C. Mihăilescu, Andreea Răsuceanu, Sandra Ecobescu și Teodor Baconschi despre Bucurestiul interbelic văzut de Paul Morand
iul. 14th, 2015 | By admin | Category: Agenda de carteMiercuri, 15 iulie 2015, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, va avea loc lansarea celebrei cărți despre Bucureștiul interbelic a diplomatului și scriitorului francez Paul Morand. Vor vorbi despre Bucureștiul anilor ’30, așa cum l-a văzut Paul Morand, Dan C. Mihăilescu, Andreea Răsuceanu, Sandra Ecobescu și Teodor Baconschi.
Paul Morand a publicat Bucarest in 1935, la editura pariziană Plon, într-o epocă în care reputaţia sa de om de lume şi de scriitor era bine stabilită. Diplomat de carieră, se bucură de privilegiul de a călători şi de a avea acces în cercurile înaltei societăţi. În 1929 publicase şi un volum despre New York, iar Bucureştiul l-a descoperit graţie legăturilor sale personale şi, de bună seamă, graţie simpatiei pe care, ca francez, o avea asigurată printre români. Editura Plon a retipărit Bucarest in 1990, după Revoluţia Română. Paul Morand fusese de altfel primit în 1968 în Academia Franceză, ca o recunoaştere a valorii sale de scriitor.
La 80 de ani de la întâia apariţie, Humanitas oferă Bucureşti într-o traducere pe măsură, semnată de Emanoil Marcu, şi cu imagini de epocă ce urmăresc meandrele scrisului lui Paul Morand.
„Chiar dacă Bucureştiul nu e România, cum repetă românii care caută şi găsesc în viaţa rustică şi arta ţărănească izvorul unic al geniului moldo-valah, oraşul e totuşi un minunat amestec de neamuri, chipuri, moravuri şi aventuri. Jobene şi căciuli scite de caracul, maşini americane şi căruţe ostrogote defilează aici cu voioşie.“
„Morand e unul din rarii scriitori nesomnambuli sau nehipnotizati de acest secol care a cunoscut totuşi destui adormiţi şi halucinaţi… Uneori, el pare să scrie un pic la nimereală, e un suprarealist sec. Totul la el e mişcare, racursiu, este un înfipt surprinzător şi sigur pe el… La Morand frapează extrema economie de mijloace, bruscheţea ritmului, corespunzând perfect epocii de după Primul Război Mondial… Pentru mine este, evident, cel mai bun scriitor după Proust şi Céline.“ (Philippe Sollers)
Un eveniment realizat în colaborare cu Fundaţia Calea Victoriei.
Număr de vizualizări :1007