„Supunere” de Michel Houellebecq, un roman care a zguduit Occidentul, în dezbatere la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

iun. 8th, 2015 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 10 iunie 2015, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas vă așteaptă alături de scriitorul Radu Paraschivescu şi de jurnaliştii Sever Voinescu şi Luca Niculescu  la o dezbatere-eveniment despre romanul ”Supunere” de Michel Houellebeq, bestseller Humanitas Fiction la Bookfest 2015, şi poate cel mai discutat roman al momentului în Europa. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.

Un adevărat fenomen editorial, o carte care a generat controverse puternice, Supunere a apărut în Franţa pe 7 ianuarie 2015, în aceeaşi zi cu tragicul eveniment petrecut în redacţia revistei Charlie Hebdo. Publicat într-un prim tiraj de 150.000 de exemplare, romanul a fost epuizat în primele zile, urcând instantaneu pe primele locuri în topurile de vânzări. Ediţia în limba germană, publicată la numai câteva zile distanţă de lansarea ediţiei franceze, Supunere a atins primul loc în topurile de vânzări cu un tiraj de peste 250.000 de exemplare.

Înainte de apariţia pe piaţă, romanul Supunere (Soumission) a fost piratat şi citit de mii de internauţi cu frenezia cu care sunt devorate înainte de publicare bestsellerurile internaţionale. Imediat după ce a văzut lumina tiparului, romanul a devenit simultan bestseller în Franţa, Germania şi Italia. Supunere este cel de-al şaselea roman al celebrului Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi contemporani.

Roman pe care autorul îl include în genul PF (political fiction), Supunere a zguduit deja Occidentul. Un Occident pe care încă din 1998, prin Particulele elementare, Michel Houellebecq îl analizează cu scalpelul îm mână punându-i în faţă mizeria morală şi deruta politică. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatură la Sorbona, mizantrop care caută cu acelaşi entuziasm pe internet meniuri de catering şi servicii sexuale, asistă abulic la instalarea legitimă la putere a unui guvern musulman moderat. Viaţa lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmană, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale cărei avantaje sunt nesperate. Şi de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit să se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizaţia modernă bazată pe dezideratul „căutării fericirii“? Provocator cu program, scriitorul şochează de fiecare dată prin tuşele satirice îndrăzneţe, însă întrebările subiacente aparţin unui moralist care, schiţând portretul unei Europe lipsite de ideal, constată eşecul proiectului iluminist şi întrevede sfârşitul civilizaţiei occidentale seculare.

„Două romane profetice au zguduit secolul XX: 1984 şi Minunata lume nouă. Erau profetice nu în sensul că prevedeau viitorul, care le-a infirmat, ci pentru că enunţau un adevăr despre prezent. Anticipaţiile lui Houellebecq fac parte din aceeaşi familie. Houellebecq are în comun cu Huxley o curiozitate fascinată de fenomenele religioase şi cu Orwell groaza de biciul politicii şi un simţ – pe care puţini i l-au recunoscut – al ceea ce se numește common decency. Altfel – iar Dumnezeu ştie cât îi iubesc pe Huxley şi pe Orwell – Houellebecq e mai puternic decât ei.“ (Emmanuel Carrère, Le Monde)

„Michel Houellebecq are geniul detaliului semnificativ … El îmbină savant concretul şi abstractul, naraţiunea şi filozofia. Forţa comică a scriitorului vine din faptul că, în loc să fie prizonier al spiritul timpului sau să i se împotrivească, el îl observă din exterior. Impasibilitatea lui este pur şi simplu irezistibilă.“ (Alain Finkielkraut)

Număr de vizualizări :655


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro