spot_img

”(În)semnele autorității. Între retorica crizei și imperativul consolidării”, la UNAGaleria

Vineri, 19 iunie 2015, de la ora 11.00, la UNAGaleria (str. General Budișteanu, nr. 10), va avea loc colocviul ”(În)semnele autorității. Între retorica crizei și imperativul consolidării”. Evenimentul este organizat de Universitatea Națională de Arte București. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul complet al colocviului.

”Autoritatea este unul dintre cuvintele-cheie ale limbajului social și politic contemporan. Ubicuu și omniprezent, acest termen este arareori utilizat în absența crizei, împreună cu care pare să formeze un binom conceptual, un „filtru” susceptibil să ilustreze și să explice lumea în care trăim – o lume traversată în ansamblul stratificărilor și densităților sale de criza autorității, ale cărei valențe sunt politice, economice, militare, artistice, culturale sau educaționale. Criza autorității pare să facă pandant unei crize paralele a subiectului.

Consensul cu privire la criza autorității comportă însă o dimensiune paradoxală, dat fiind ca el nu izvorăște doar din observarea, mai mult sau mai puțin obiectivă, a lumii căreia îi este „pus un diagnostic”, ci și din confuzia produsă de multiplele concepții ale grilei de interpretare. Astfel, putem constata (co)existența și utilizarea concomitentă a unor definiții multiple, adeseori disparate și contradictorii, ale autorității. Mai mult decât atât, raportul de sinonimie dintre autoritate și concepte precum putereforțădominațieierarhiecoercițiepersuasiune sau competență nu face decât să complice orice efort de analiză. S-ar putea argumenta, în siajul celebrului eseu al Hannei Arendt, că însăși libertatea pe care și-o arogă contemporanii convinși de „dreptul lor de a-și defini conceptele” este cel mai bun indicator al crizei autorității care ar fi caracteristică lumii noastre. În egală măsură însă, o posibilă ieșire din acest impas poate să se contureze atâta vreme cât există posibilitatea unui spațiu-dintre, a unui zwischen dintre oameni și discipline.

Considerând că în și din acest spațiu al întâlnirii se naște ceea ce ne este comun, ceea ce ne aduce-împreună (în sensul lui inter-homines-esse), ne propunem să dezbatem problema autorității în cadru unui colocviu menit să înlesnească întâlnirea între și dintre discipline – precum filosofia, teoria politică, istoria și istoria artei, sociologia, lista rămânând însă deschisă și non-exhaustivă.” – organizatorii

Program

11:00-11:15     Deschidere

Panelul nr. 1

11:15-11:30     Codrin Tăut – Ce fel de lucru este autoritatea?

11:30-11:45  Matei Demetrescu – Identitatea ca auto-definire: despre aporiile autorității individuale.

11:45-12:00     Cristian Iftode – Tentațiile autorității.

12:00-12:15  Mihai Laurențiu Fiuorea – Despre autoritate și nesupunere civică.

12:15-12:30   Emanuel Copilaș-Ciocianu – Între partid și stat: dimensiunea schizoidă a național-comunismului românesc.

12:30-13:00     Discuții

13:00-13:30     Pauză

Panelul nr. 2

13:30-13:45     Caterina Preda – O Artă autoritară? O comparație a regimurilor din Conul sud.

13:45-14:00  Mihnea Mihail – Problema autorității asupra patrimoniului în cercetarea artei medievale.

14:00-14:15    Cristina Cojocaru – Autoritate și libertate în sfera imaginii religioase. Cazul Sfântul Gheorghe.

14:15-14:30   Delia Marinescu – Căutari ale autoritătii. Cazul artistului Corneliu Michăilescu.

14:30-15:00     Discuții

15:00-15:30     Concluzii

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508