spot_img

Peste 20 de instalații de artă și proiecții, la prima ediție a “Spotlight Festival”

În perioada 23-25 aprilie 2015, Primăria Municipiului București și ARCUB le vor prezenta locuitorilor capitalei centrul orașului într-o lumină nouă. Prima ediție a Spotlight Festival le oferă bucureștenilor o experiență inedită prin transformarea uneia dintre cele mai circulate zone ale orașului într-un traseu spectaculos, în care lumina și tehnologia joacă rolurile principale.

Calea Victoriei și Centrul Istoric vor fi gazda a 16 instalații de artă, printre care se numără proiecte prezentate în cadrul celor mai mari festivaluri de acest gen din Europa, dar și lucrări realizate de artiști români. Parteneriatul dezvoltat cu Signal Festival (Cehia) va asigura prezența unor instalații cu dimensiune internațională precum Cloud, Large Pendulum Wave, Chill_Voxel#4, Metropolia și The Sun, care vor împânzi traseul Spotlight și care vor încuraja oamenii să interacționeze cu obiectele de artă.

O mare parte din instalațiile ce poartă semnătură autohtonă sunt realizate special pentru Spotlight Festival – Urban Neon Forest (instalația desemnată câștigătoare în urma call for projects), Triangles Unfold, Lux Magnetica, Constelație Urbană – dar publicul va avea parte și de proiecte ale unor artiști români, care au reprezentat țara la festivaluri internaționale. Exemplul este instalația Ghost Ship, o hidro-hologramă de mari dimensiuni, creată de arhitecții din colectivul Visual Skin pentru Amsterdam Light Festival 2014. În 2015 și 2016 acest vas efemer va călători în jurul lumii, Spotlight Festival fiind prima oprire.

Alături de spectacolele captivante ale celor 16 instalații de artă, care vor fascina cu siguranță trecătorii, iluminatul arhitectural și sesiunile de video-mapping pregătite de artiștii invitați vor aduce un plus de magie festivalului, însuflețind fațadele clădirilor de pe acest traseu. Astfel, Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Național de Artă al României, fațada Ministerului Afecerilor Interne, Teatrul Odeon, Cercul Militar Național, Palatul CEC și Muzeul Național de Istorie vor prinde viață și vor completa perfect spațiile expoziționale ale galeriei-gigant în aer liber.

Un alt element inedit al festivalului este expoziția de fotografie rezultată din campania „Lumină pentru România”, derulată de Asociația Free Miorița. Scopul campaniei este acela de a descoperi școli și oameni care nu au electricitate și de a le duce lumină prin instalarea de sisteme cu panouri fotovoltaice. După lăsarea întunericului, expoziția „Lumină pentru România” va fi iluminată de o instalație realizată din becuri opaiț și felinare.

Deschiderea oficială a Spotlight Festival va avea loc joi, 23 aprilie,de la ora 20.00, și va fi marcată de un concert exploziv susținut de Robin and the Backstabbers și Alternosfera, pe Strada Franceză din Centrul Istoric.

Instalațiile vor putea fi vizitate în fiecare zi a festivalului, în intervalul orar 20.30-00.00.

Mai multe informații despre programul festivalului, instalațiile participante și traseul Spotlight, pe www.spotlightfestival.ro.

ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Parteneri media: TV CITY, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, mediaTRUST.

Parteneri media online:, port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro, psnews.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508