“Ingeborg şi Paul (10) Epilog”

ian. 13th, 2015 | By | Category: Postcard

La împlinirea a 40 de zile de la plecarea spre o lume mai bună a scriitoarei și jurnalistei Cornelia Maria Savu, prozatoarea Catia Maxim a trimis pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro un text despre condiția artistului român de astăzi, despre (ne)implicarea și (ne)cunoașterea situației reale de către instituțiile statului sau oamenii care ar putea schimba ceva. Un text dureros despre despărțirea de un prieten drag dar, mai cu seamă, despre pierderea unui om important în literatura contemporană, un om care mai avea multe de spus și care a plecat după o perioadă prea lungă de lipsuri și umiliri din partea celor care ar fi trebuit să îi ofere măcar respect. Un semnal de alarmă tras în speranța că situația nu se va repeta. Redăm, mai jos, textul Catiei Maxim.


Moto
în țările disperate cu ieșire la mare/și cel care scrie acolo/ sortit e pe veci să aleagă/între răfuială și alibi”( O altă versiune, Cornelia Maria Savu)

Se spune că destinul ar fi dictat de rațiuni mai presus de voința muritorului. Inexplicabile. Oricât de încâlcită și greu de explicat, viața continuă să fie un dar neprețuit. Indiferent de destin! Iar, dacă mă refer la parcursul artistului, subiectul se nuanțează și devine alunecos precum picătura de apă strecurată printre degete. În general, delicat și dureros. Deoarece, la întrebarea : va avea artistul român parte, vreodată, de un trai decent?, răspunsul instituțiilor abilitate, dar și al societății civile- câtă mai e- se lasă de prea mult timp așteptat.
Dincolo însă de considerații generale, mărturisesc neputința cuvintelor  față în față cu evenimentul dramatic, terifiant, dureros: moartea poetei și jurnalistei Cornelia Maria Savu, generată și poate grăbită de umilitoarele privațiuni materiale pe care s-a străduit, exemplar, să nu le trâmbițeze la adevărata lor dimensiune. Nici măcar prietenilor apropiați. Deși s-au scurs patruzeci de zile de la trecerea Corneliei  în neființă, sentimente de neputință și dezamăgire mai bântuie încă prin inimile cunoscuților și apropiaților.
Cu ce să încep? Cu volumele de poezii publicate între 1973 și 2006? Totem în alb(Albatros, 1973), Uraniu, forme și oameni de zăpadă( Editura Eminescu,1978), Emblema (Editura Eminescu, 1980), Aventuri fără anestezie (Editura Eminescu,1983), Semne de viață (Editura Eminescu, 1987), Roman cu sertare (Editura Vinea, 2005) . Și să continui cu distincții și recunoașteri : Premiul Nicolae Labiș pentru poezie, Premiul pentru jurnalism cultural al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul pentru jurnalism cultural al APLER, Premiul pentru jurnalism cultural al revistei Tomis, Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer conferit de Președintele României, Premiul pentru poezie al Asociației Scriitorilor București pentru volumul Roman cu sertare(2005). Într-o lume normală și de bun simț, o poetă și o jurnalistă de asemenea anvergură ar fi fost cazul să NU… Evit totuși propria-mi capcană și nu mai insist. Cu siguranță, nici Corneliei  nu i-ar conveni- din locul de unde poate ne ascultă și ne privește- să pun  și eu sare pe o rană vie pricinuită Artistului. Dinăuntru sau dinafara sistemului.
În memoria poetei, reiterez însă imensa bucurie pe care, în ultimii cinci ani, mi-a dăruit-o, săptămânal, în lungi discuții despre literatură și scris. Uimire, admirație, satisfacție, privilegiul de a asculta, de a vorbi și de a învăța de la o maestră a condeiului sunt doar câteva din trăirile și amintirile legate de Cornelia Maria Savu. Mă încânta, mă uimea cu alchimia poezie/istorie, cu rigoarea și profunzimea detaliului, cu mintea ei brici. Calități, pe care cititorul le regăsește în poezii și în numeroase articole din Curierul național sau revista Cultura, proiect de… inimă și cursă lungă. Îmi plăcea să o ascult cum povestea despre lumea literară: cu umor și înțelegere. Inclusiv, pentru ce nu ar trebui să se mai facă. Își respecta colegii și se bucura de reușitele lor. Cu generozitate. Indiferent de relele care o macinau, Cornelia Maria Savu reușea să zâmbească și să aducă în prim plan vorba de duh. Avea ținuta morală, naturalețea și credibilitatea de a-și rosti cu voce tare pincipiile. O dată, mai în glumă, mai în serios, mi-a spus: “ Nu zic că ar fi imposibil să fac rost de mai mulți bani… De exemplu, dacă m-aș ocupa de bogătanii cu fluturi de scriitori. Numai că, oricâte nevoi aș avea, nu pot să trădez Literatura!” Și nu a trădat-o. Chiar dacă s-a alăturat, mult prea devreme, bunului ei prieten, prozatorul Constantin Stan, alt mare dispărut al literaturii române. Despre care, adesea, povesteam împreună cu dublu regret.
Oare câte nu s-ar mai fi putut face întru Literatură cu o Cornelia Maria Savu, sănătoasă și în viață?! Printre altele, poate ar fi finalizat un volum/manuscris de poezii, despre care amintea cu multă căldură. Poezii despre Sisi…
Gând pios și un epilog, de fapt poezia la care se gândea cu drag, – deși atâta modestie și reținere de a vorbi despre cărțile ei, nu am întâlnit la niciun alt scriitor- intitulată Ingeborg şi Paul 10(epilog):“ iei creierul în palme, obiectul perfect în care-și descarcă dumnezeu mânia/ și scrii. despre oameni știm că se nasc, le este frică și mor./ ne-am culcat în sicriul nostru
ca-ntr-un sicriu de plop,/ ușor, pornit în derivă pe rîul amniotic.”

Număr de vizualizări :1275


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro