Întâlnire-eveniment cu scriitorul Radu Paraschivescu, la Clubul de lectură „Calderon”

dec. 2nd, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 6 decembrie 2014, ora 12.00, la Biblioteca Centrală Universitară din București, are loc o nouă ediție a Clubului de lectură „Calderon”. Dezbaterea despre volumul „Scrisori către Dubenka”, de Bohumil Hrabal, îl are invitat special pe scriitorul Radu Paraschivescu, una dintre figurile cele mai proteice ale culturii române de azi.

Cunoscut în mediile largi pentru volume precum „Ghidul nesimțitului”, dl Paraschivescu este, de fapt, un spirit greu clasabil, hiperactiv și ca prozator, și ca traducător, și ca editor, un autor trecut pe la școala marii literaturi de limbă engleză a secolului trecut, dar deopotrivă nutrit de eseistica jovială a unor Andrei Pleșu și Radu Cosașu.

Susținut de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, evenimentul are loc în frumosul edificiu din Piața Revoluției. Cei interesați să participe sunt așteptați, cu un sfert de oră mai devreme, în Salonul „Carol I”, Corp Fundație, intrare Calea Victoriei, nr. 88. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.

Număr de vizualizări :810


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro