“Crăciun roșu”, de Dan Emilian Tinică

dec. 21st, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Bibliocarti.com semnalează apariția piesei de teartu “Crăciun roșu” de Dan Emilian Tinică. După publicarea povestirii Simțul iubirii, 2003, bazată pe întâmplări adevărate, Dan Emilian Tinică aduce în atenția cititorilor, de data aceasta, o piesă de teatru în patru acte destinată persoanelor care vor să descopere ce s-a întâmplat în Revoluția din ’89, dar și celor care au trăit acele vremuri. Scris din perspectiva cuplului Ceaușescu, ne sunt prezentate întâmplările importante de la Revoluție, evoluția personajelor și așa mai departe.

,,Am început să caut pe internet mărturii ale celor care au participat direct la evenimente. Pe măsură ce citeam, am înţeles adevărul şi anume că a fost o adevărată, uriaşă revoluţie izbucnită cu furie din nemulţumirile şi  frustrările unui popor umilit şi înfometat, ţinut în lesă zeci de ani de un dictator paranoic, care a început la Timişoara, dar care, în scurt timp, s-a întins pe întregul teritoriu al României. Am înţeles totodată că este vorba de un eveniment cu totul şi cu totul deosebit, singular în istoria de peste 150 de  ani a României moderne, care nu trebuie uitat de generaţiile următoare, care trebuie amintit cât mai des tinerilor  noștri, atât de dezorientaţi şi de lipsiţi de idealuri în această lume mercantilă în care s-au născut şi sunt obligaţi să trăiască, care caută, de cele mai multe ori, salvarea peste mări şi țări ca eroul din poveste. Evenimentul trebuie reamintit permanent noilor generaţii născute cu puţin înainte sau după 1989, în pofida încercărilor persistente, mai mult sau mai puţin voalate, de a arunca în uitare Revoluţia din decembrie, de a o minimaliza sau discredita, încercări făcute chiar de cei care au profitat cel mai mult de pe urma ei. Aşa a apărut ideea unei piese de teatru care să cuprindă momentele de vârf ale revoluţiei, şi ce ar fi putut fi mai semnificativ decât transformarea lui Nicolae Ceauşescu din stăpân atotputernic, în muritor de rând adus în fața plutonului de execuţie şi evoluţia apropiaţilor săi de la starea de slugi obediente, la cea de călăi nemiloşi, toate acestea petrecându-se pe parcursul câtorva zile.” – Autorul.

Piesa de teatru a fost publicată în decembrie 2014, platforma editorială Self Publishing. O recenzie a cărții și un fragment poate fi citit aici.

Număr de vizualizări :1363


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro