Spectacolul “Teatrul drepturilor copilului”, la Teatrul de Comedie

oct. 29th, 2014 | By | Category: Eveniment

Vineri, 31 octombrie 2014, ora 19.00, la Teatrul de Comedie (Sala Nouă: Strada Sf. Vineri, nr. 11), va avea loc avanpremiera spectacolului “Teatrul drepturilor copilului”, spectacol prezentat într-o fază de lucru (work in progress). Teatrul Drepturilor Copilului este un spectacol de teatru educațional și participativ, care pornește de la câteva dintre drepturile fundamentale enunțate în Convenția Drepturilor Copilului: dreptul la educație, dreptul la sănătate, dreptul la asistență socială, dreptul la opinie, dreptul la libertatea de gândire, dreptul la vacanță și la odihnă, precum și protecția copilului împotriva oricărei forme de violență sau exploatare.

În Teatrul Drepturilor Copilului, 9 copii și 2 actori provoacă publicul să participe la un spectacol în care respectarea drepturilor devine fundamentul unei dezbateri despre rolul copilului în societatea contemporană, despre nevoia și dorința lui de a fi ascultat și întrebat atunci când se iau decizii care îl privesc, despre respectul pentru valoarea copilăriei sale și necesitatea de a-i da o voce socială care să conteze și care să poată schimba ceva. Știm câte drepturi au copiii? Vrem să ținem cont de ei? În Teatrul Drepturilor Copilului, copiii le vorbesc copiilor și adulților despre drepturile lor, de multe ori ignorate sau insuficient cunoscute, și-i transformă pe aceștia în parteneri de joc, în colaboratori la proiectul de schimbare socială care ne privește pe toți. Teatrul Drepturilor Copilului este teatrul solidarizării copiilor pentru ca împreună să creeze o lume mai bună, o lume în care să gândească liber și critic, o lume în care să se autoreprezinte. În 2014 se împlinesc 25 de ani de la adoptarea Convenției Drepturilor Copilului de către Adunarea Generală a ONU și 24 ani de la ratificarea Convenției de către România.

Teatrul Drepturilor Copilului este un proiect finanțat de AFCN – Administraţia Fondului Cultural Naţional și inițiat de Asociația Culturală REPLIKA, în colaborare cu Teatrul de Comedie.

Partenerii proiectului:  Centrul de educație și dezvoltare profesionala Step by Step, Teatrul Vasilache, Botoșani , Scoala Gimnaziala Nr. 55 Bucuresti, Asociația Colectiv A , Asociația ADO – Artă Pentru Drepturile Omului, Think Outside The Box, Șapte Seri și Gazeta de Artă Politică.

Echipa proiectului: Mihaela Michailov, Radu Apostol, Maria Mandea, Bogdan Burlăcianu, Viorel Cojanu, Mihaela Rădescu, Vlad A.Arghir, Carmen Anghelescu (psihlolog, consultant de specialitate al proiectului) și copiii: Andreea Baraitan, Bianca Gheorghe, Georgiana Moise, Denis Nadolu, Anca Negoiță, Roberta Parascan, Ionuț Roșca, Mario Ștefan, Ana Zaincovschi

Datele prezentării spectacolului:

1 noiembrie 2014, ora 19.00 – Teatrul de Comedie (Sala Nouă: Strada Sf. Vineri, nr. 11)

2 noiembrie 2014, ora 12. 00 – Teatrul de Comedie (Sala Nouă: Strada Sf. Vineri, nr. 11)

7 noiembrie 2014, ora 12. 00 – Teatrul de Comedie (Sala Nouă: Strada Sf. Vineri, nr. 11)

INTRAREA ESTE GRATUITĂ ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE

Rezervări la 0732.101860 / companiareplika@yahoo.com

Număr de vizualizări :1182


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro