Cărţi de Nobel, la Bookfest Cluj-Napoca

oct. 10th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

În perioada 16 – 19 octombrie 2014, la Cluj- Napoca (Cazinoul din Parcul Central), se va desfăşura Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca, ediția a III-a. Accesul publicului va fi gratuit la toate evenimentele din cadrul Bookfest, precum și la proiecțiile din cadrul Cinematografului de artă Bookfest. Programul zilnic de vizitare va fi 10:00 – 20:00.

Cititorii sunt așteptați să descopere oferta celor mai mari edituri din țară, cărți din domenii variate și cu reduceri substanțiale. În plus, clujenii pot găsi doar la Bookfest Cluj-Napoca volumele lui Patrick Modiano, proaspăt laureat cu premiul Nobel pentru literatură în 2014. „Interesul pentru aceste volume a crescut brusc inclusiv în România imediat după anunțul de ieri, astfel că toate editurile care l-au publicat până acum fac tot posibilul să vină cu cărțile lui Patrick Modiano la Bookfest Cluj-Napoca”, a declarat Mihai Mitrică, directorul Salonului de Carte Bookfest. În ultimii ani au fost publicate în România volumele “În cafeneaua tinereții pierdute” (editura ART, 2012), “Dora Bruder” (editura RAO, 2006) și “Micuța Bijou” (editura Humanitas, 2003). În plus, câteva dintre cele mai importante edituri – Librăriile Humanitas, Curtea Veche Publishing, RAO, ART, Litera, Nemira, House of Guides sau Herald revin și anul acesta cu standuri în cadrul salonului de carte, aducând o ofertă vastă, prețuri avantajoase, cărți la 10, 15, 20 lei și pachete promoționale.

Mai mult, Salonul de Carte Bookfest este și o bună ocazie de a descoperi și noutățile editoriale apărute la debutul sezonului de toamnă. De la standul Humanitas, cititorii vor putea cumpăra apariții recente precum Între prieteni de Oz Amos, Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi de Herta Müller sau Adulter de Paulo Coelho. Editura Nemira promovează prin reduceri de peste 20% titlurile recent publicate ale autoarelor Cristina Andrei (Abonatul nu poate fi contactat) și Rodica Ojog-Brașoveanu (Minerva se dezlănțuie), în timp ce Curtea Veche Publishing aduce o serie de noutăți din domeniul autobiografic, precum și volumul Mesaj către tineri: Redescoperiți lectura al criticului literar Alex. Ștefănescu, o pledoarie amuzantă și caldă pentru păstrarea obiceiului lecturii. Iubitorii de ficțiune nu trebuie să rateze dintre noutățile editurii Rao, “Zeița orezului” de Rani Manicka sau “Amanta lui Freud” de Jennifer Kaufman și Karen Mack. De asemenea, cititorii interesați de dezvoltarea personală și spirituală sunt invitați să descopere titlurile recent publicate la editura Herald: “Calea Interioară. Cotidianul ca exercițiu” de Karlfried Graf Durckheim sau “Mindfulness zi de zi – oriunde vrei să mergi, acolo ești deja” de Jon Kabat-Zinn.

Toți vizitatorii salonului se vor putea bucura și de cinematograful de artă Bookfest, în cadrul căruia vor fi proiectate filme oferite de către Ambasada Norvegiei din România, precum Vegas (dramă, 2009), Petrecerea din Hardanger (clasic norvegian din 1927), cât și o colecție de scurt-metraje pentru copii.

Evenimentul este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană Casino și Ambasada Norvegiei din România, cu sprijinul Do the Right Mix.

Parteneri media: Hotnews.ro, Europa FM, Radio Impuls, Napoca FM.

Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca face parte din seria de ediții locale ale celui mai important eveniment expozițional de carte din România; Bookfest mai are ediții locale la Timișoara, Tîrgu Mureș și Iași.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul acesta  (București, 28 mai – 1 iunie 2014) au luat parte circa 100.000 de vizitatori, având loc peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, ateliere, evenimente pentru copii, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive). Invitat de onoare al acestei ediții a fost Polonia, fiind prezente nume precum Danuta Wałęsa, Małgorzata Rejmer, Paweł Huelle, Dorota Masłowska, în atenția publicului fiind și cei patru laureaţi polonezi ai premiului Nobel pentru literatură – Henryk Sienkiewicz (1905), Władysław Reymont (1924), Czesław Miłosz (1980) şi Wisława Szymborska (1996).

Număr de vizualizări :1433


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro