spot_img

5 premiere, la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu

În perioada 1-5 octombrie 2014, la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, va avea loc un eveniment unic pe scena teatrală românească: prezentarea a cinci premiere consecutive.

Regizorii Silviu Purcărete, Mihai Măniuţiu, Charles Muller, Gavriil Pinte şi Anca Bradu şi-au luat provocarea de a pune în scenă texte celebre ale unor autori care au făcut istorie: Sofocle, Eugène Ionesco, Peter Weiss, Peter Shaffer şi Matei Vişniec. Spectacole ce prezintă omul în căutarea afirmării libertăţii şi a talentului său, în răzvrătirea sa împotriva celor care îi dictează destinul, iar frumuseţea şi dramatismul lor vor fi înţelese de toţi cei care au trăit sentimentul revoltei.

Cu ocazia acestui eveniment, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu este şi gazda expoziţiei FOCUS TNRS: „Viziuni ale revoltei şi tragediei“, semnată de Sebastian Marcovici, alături de Dragoş Dumitru, care fac o incursiune fotografică în cele cinci noi producţii prezentate toamna aceasta publicului sibian.

Fotografiile vor fi expuse în foaierul teatrului, iar accesul la expoziţie se face în perioada 1-5 octombrie 2014, pe baza biletului de intrare la spectacol, cu 30 de minute înainte de începerea fiecărei reprezentaţii.

Premierele vor avea loc astfel:

Miercuri, 1 octombrie, ora 19:00, la Sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

MARAT/SADE, după Peter Weiss, regia: Charles Muller; traducerea: Ana Mureşanu; scenografia: Dragoş Buhagiar; muzica: Vasile Şirli; mişcarea scenică: Adriana Bârză; light design: Dragoş Buhagiar şi Lucian Moga; asistent decor: Tiberius Petre Trifan; asistent costume: Irina Chirilă; distribuţia: Marius Turdeanu; Adrian Matioc; Diana Fufezan; Serenela Mureşan; Ciprian Scurte ; Ioan Paraschiv; Dan Glasu; Vlad Robaş; Eduard Pătraşcu; Cătălin Pătru; Veronica Arizancu; Cristina Ragos; Raluca Iani; Cendana Trifan; Cristina Stoleriu; Daniel Plier; Cătălin Neghină; Codruţa Vasiu; Dana Taloş; Mihai Coman; Viorel Raţă; Liviu Vlad. Spectacol realizat în coproducţie cu Théâtre Municipal de la Ville d’Esch-sur-Alzette (Luxembourg)

Joi, 2 octombrie, ora 19:00, la Sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu, Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română

AMADEUS de Peter Shaffer, regia: Gavriil Pinte; traducerea în germană: Nina Adler; scenografia: Roxana Ionescu; asistentă regie: Maria Tomoiagă; distribuţia: Daniel Plier; Wolfgang Kandler; Natalie Sigg; Daniel Bucher; Johanna Adam; Andrei Hansel (a.G.); Ali Deac; Anca Cipariu; Cătălin Neghină

Vineri, 3 octombrie, ora 19:00,  la Sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

LECŢIA de Eugène Ionesco, regia: Mihai Măniuţiu; traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi;  dramaturgia: Anca Măniuțiu; DECOR: Adrian Damian; costume: Irina Moscu; coregrafia: Andrea Gavriliu; muzica: Şerban Ursachi; asistenţă regie: Tudor Lucanu; distribuţia: Constantin Chiriac; Florentina Ţilea; Mariana Mihu; Veronica Arizancu; Emöke Boldizsár; Ioana Cosma; Serenela Mureșan; Veronica Popescu; Maria Soilică; Cristina Stoleriu; Alexandra Șerban; Codruța Vasiu

Sâmbătă, 4 octombrie, ora 19:00, la Sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

DE CE HECUBA?! de Matei Vişniec, regia: Anca Bradu; scenografia, video şi light design: Mihai Păcurar; coregrafia: Adriana Bârză; muzica şi sound design: Vlaicu Golcea; distribuţia: Diana Văcaru Lazăr; Dana Taloş; Maria Tomoiagă; Dan Glasu; Iustinian Turcu; Arina Ioana Trif; Paul Bondane; Liviu Vlad; Iulia Popa; Cendana Trifan; Vlad Robaş; Ioan Paraschiv; Gabriela Neagu; Anton Balint; Tudor Răileanu; Cristian Timbuş. Spectacol realizat în coproducţie cu Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului (CAVAS), Academy of Dramatic Art (University of Zagreb, Croaţia) şi Csokonai Theatre (Debrecen, Ungaria). Proiect cultural finanţat cu sprijin de la Administraţia Fondului Cultural Naţional

Duminică, 5 octombrie, ora 19:00, la Sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

OIDIP, REGIA: Silviu Purcărete; traducerea după Sofocle de: Constantin Georgescu; Simona Georgescu; Theodor Georgescu; scenariul original: Silviu Purcărete, scenografia: Dragoş Buhagiar; light design: Dragoş Buhagiar şi Silviu Purcărete; muzica originală: Vasile Şirli; distribuţia: Constantin Chiriac; Mariana Mihu; Diana Văcaru Lazăr; Diana Fufezan; Cristian Stanca; Adrian Matioc; Florin Coşuleţ; Ioan Paraschiv; Eduard Pătraşcu; Pali Vecsei; Emöke Boldizsár; Veronica Arizancu; Cristina Stoleriu; Cristina Ragos

Programul spectacolelor este afişat pe site-ul www.tnrs.ro. Biletele sunt disponibile la Agenţia Teatrală din Bdv. Nicolae Bălcescu nr. 17 şi online prin eventim.ro și în rețeaua națională a magazinelor Domo, Germanos, Orange și Vodafone, librăriile Humanitas și Cărturești.

Microstagiunea premierelor de toamnă este susţinută de BRD Groupe Société Générale, partener de tradiţie al Teatrului din Sibiu şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508