Seminar de traduceri literare din limba maghiară în limba română

iul. 30th, 2014 | By | Category: Eveniment

În perioada 1-6 septembrie 2014, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, în colaborare cu Fundația Casa Traducătorilor din Ungaria și Institutul Cultural Român (ICR), organizează un seminar maghiar-român de traduceri literare, în Ungaria, Balatonfüred. Potrivit organizatorilor, seminarul le va oferi tinerilor pasionați de literatură, cunoscători ai limbilor maghiară și română, posibilitatea de a se familiariza cu noțiuni de teorie și mai ales de practică a traducerii literare. O parte a traducerilor realizate în cadrul seminarului va apărea în periodice sau în volum.


Seminarul se va desfășura în Casa Traducătorilor Maghiari din localitatea Balatonfüred, în intervalul 1-6 septembrie 2014, și va reuni un număr de maximum șase cursanți. Sunt eligibile pentru participarea la seminar persoane cunoscătoare ale limbilor română și maghiară. Nu este necesară o listă de scrieri publicate sau dovada absolvirii unor specializări în domeniu.

Seminarul se va desfășura sub îndrumarea reputatului traducător George Volceanov.

Participarea este gratuită. Participanții vor primi o bursă pentru acoperirea cheltuielile curente pe durata seminarului.

Condițiile de participare:

Se pot înscrie persoane cunoscătoare ale limbilor române și maghiare interesate de traducerea literară. Candidații își vor trimite atașat CV-ul și traducerea în limba română a unei poezii sau unui text în proză de aproximativ 2000 de semne, precum și traducerea fragmentului de proză de mai jos, la adresa geovolceanov[at]yahoo.com.

Termen de depunere a candidaturii: 18 august 2014.

Adrese de contact și informații suplimentare: Adorjáni Anna – anna.adorjani[at]bumkk.ro; George Volceanov – geovolceanov[at]yahoo.com.

Număr de vizualizări :944


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro