Conferința naţională „Viața și opera lui Alexandru Mușina”

iul. 15th, 2014 | By | Category: Agenda de carte

În zilele de 17 si 18 iulie 2014, la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Brașov, va avea loc Conferința naţională „Viața și opera lui Alexandru Mușina”. Evenimentul este coordonat de universitarul şi scriitorul Adrian Lăcătuş, decanul Facultăţii de litere. Evenimentul este parte a proiectului „Excelență Culturală Academică Brașoveană”, ediţia a IV-a, fiind un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov. Această primă ediţie a conferinţei omagiază personalitatea şi opera extraordinarului poet, profesor de literatură şi creator de şcoală care a fost Alexandru Muşina (1954-2013). Lucrările conferinţei se vor desfăşura în Aula Universităţii Transilvania din Braşov, sala UI6. Deschiderea conferinţei va avea loc joi, 17 iulie 2014, la ora 15:00.


În cadrul conferinţei vor fi anunțați şi cîștigătorii Concursului de Debut în Poezie „Alexandru Muşina”:  marele premiu, constînd în acordarea sumei de 500 euro şi publicarea volumului la Editura Tracus Arte, şi premiul „Budila Express”, constînd publicarea volumului la aceeaşi editură, locul unde apar unele dintre cele mai bune cărţi de poezie contemporană.
Număr de vizualizări :899


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro