Danubius Renshi II. La Tulcea

iun. 20th, 2014 | By | Category: Postcard

Joi, 19 iunie 2014, în a doua zi a Festivalului de C’ARTE DANUBIUS de la Tulcea, ediţia a II-a, la Casa Avramide, de la ora 16.00, a avut loc lectura publică a unui experiment literar, ”Danubius Renshi. II”, coordonat de scriitorul Dan Mircea Cipariu. La experiment au participat elevi ai liceelor tulcene ”Spiru Haret” și ”Grigore Moisil”. ”În 2013, am început câteva exerciții de scriere creative cu liceeni din Tulcea. Anul acesta, am lucrat împreună Danubius Renshi II. Renshi în japoneză înseamnă rădăcină și presupune o improvizație literară, cu ordinea de intrare care se face pentru cei care participă la acest joc  superior prin tragere la sorți. Improvizaţia poetică a avut o singură condiționare: să preiei o imagine poetică din textul scris și citit înaintea ta. Sper să realizez acest experiment şi în anii următori, până la ediţia a X-a, când îmi propun să public toate cele 10 scrieri creative Renshi.”, a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul experimentului renshi.

Danubius Renshi II (2014)

1.Dan Mircea Cipariu

2. Irina Temneanu

3. Andrada Artamonov

4. Ruxandra Trofim

5. Monica I. Ceapă

6. Adelina Pascale

7. Mălina Ivanov

8. Simona Chirachina

9. Laura Teodorof

10. Ioan Suhov

11. Izabela Cristina Zibileanu

12. Andreea Chiper

13. Andreea Răduși

14. Ioana Iacob

15. Mihaela Belacurencu

16. Cătălina Sibișeanu

17. Iulia Țară-Lungă

  1. În mine nu nicio știre rea

În mine nu e nicio notă de plată

Zmeii cerului se pregătesc de potop

Cineva se va ascunde în sinele meu

Ca să scape de fluviu și pietre. (Dan Mircea Cipariu)

2.Îi dau drumul eului eu

Dar nu îl privesc cum zboară

De când îl scap de înec

Nu sunt un măr, nici o pară

Se ascunde sub apă, prietenii-l văd,

Auzi zmeii, te cheamă,

Îți simt sângele plângând. (Irina Temneanu)

3.  Și plâng fără mine, înecat la izvor

În Dunărea caldă și amară

Plec în aval pe o punte de gene

După zmeii care se pierd înspre mare. (Andrada Artamonov)

4. A trebuit să vin a doua oară

Pentru că prima dată,

Abia acum îmi dau seama că nu există;

I-aș da inima neritmică

Cu dragoste și însângerare

Ca pe o pernă zbătândă.  (Ruxandra Trofim)

5. De mâine nu mai ești templu, ci cușcă, îi zic;

Îmi strigă crescendo că are mâini prea scurte

Nu se poate cuprinde, în nesfârșita-i inexistență

Nu-ncapi între zăbrele, nu evadezi?

Uit că nu există și-l îngrop

La rădăcina unui fir de păr.  (Monica I. Ceapă)

6. Ploua infernal

Și noi nu ne iubeam prin mansarde

Dormeam adânc sub Dunărea de plumb

Pe alge, pești și Iona.

Cuprind cristal mărunt

Ronțăi mărul lui Adam cu pasiune,

Dorul meu de tine

Te dă etern un dispărut. (Adelina Pascale)

7. Am alergat după demon cu suflete calde

Și am rămas fără reflexie.

Am adunat nisip

Și l-am înșirat în rânduri de sidef.

Cu toate acestea, globul de cristal s-a spart.  (Mălina Ivanov)

8. În marea de singurătate, am alergat

pe-un șirag vechi de mărgele,

Mi-au mărginit și mâinile și ochii, dar

Gândul îmi rămăsese numai la tine.  (Simona Chirachina)

9. Ochii tăi mănâncă zile

Și sorb margini de pupile

Dilatându-se sălbatic,

În stil amplu, dar didactic,

Genele se-ncovoiează

Sub o aripa de barză,

Și răsar fără de regrete,

Dintr-un miez de castravete. (Laura Teodorof)

10. Fără răsărit nu sunt nimic,

Dar, acum, eu l-am pierdut,

Și mă-ndrept cu resemnare

Spre nimic, spre început,

Spre ce-a fost și va veni,

Dar nimic nu mă zări. (Ioan Suhov)

11. Pe străzi, străjeri mă hăituesc

Dar mintea mea e fixată într-un punct

Amorf, la chipul tău mărunt

La ochii tăi de zahăr putred,

În timp ce, alergând, pudra împietrită

Cade de pe chipul meu de porțelan

Ciocnindu-se de asfalt, undeva, într-o

disperare eternă. (Izabela Cristina Zibileanu)

12. Chipul Dunării se răsfrânge

în luciul pantofilor mei.

Venele sale

Se împletesc cu visele sălciilor.

Valurile sforăie ușor

Acolo unde

Fluturii noștri

Se îmbolnăvesc

De dislexie. (Andreea Chiper)

13. Râd, deși toți din jur plâng

Încep să vorbesc tare, răspicat când toată

Lumea tace.

Am doar prieteni care văd lucruri când nu

E nimic de văzut.

Neprevăzut

Ca prietenul meu spasmofilic pe care-l

Întreb de ce nu stă liniștit și-mi răspunde

Nesimțit că s-a plictisit.  (Andreea Răduți)

14. Bal mascat noi oamenii

Cu fețe rase dansăm pe cuie

Ruginite. Sângele curge pe haine

În pahare

Vin vechi.

Plouă cu mâini, cu ochi, cu degete în Deltă,

Și noi nu folosim umbrelă,

Ajută-mă să deschid geamul

Mă sufoc cu aer

Dacă eu sunt personajul ăla

Tu poți să-mi coși fața

Cu un cui ruginit și un fir de nylon.   (Ioana Iacob)

15. De ce să mai dansăm în ploaie

Când mâini și picioare ne cad

Desprinse-ncet de păcat,

Când Domnul ne-aruncă-nspre mare.

De ce să-ți mai port masca, iubite?

Îmi atârnă greu și machiajul s-a scurs,

Dialogul tău e-n clipe răpite,

Pleacă degrabă, al meu timp s-a dus.  (Mihaela Belacurencu)

16. Cu ultimul fir de praf

Ai absorbit

Din atmosfera rece

Energia vitală și ți-ai pictat,

Timpul și ochii după cum ai vrut.

Ți-ai șters apoi rămășițele

Amprentelor de sare

Din nisipul

Vopsit și el cu

Albastru.  (Cătălina Sibișeanu)

17. O mie de cuvinte nespuse

O mie de lecții neînvățate și neînsușite.

Noi nu datorăm nimănui nimic

Noi nu ne iubim pentru alții, ne iubim pentru noi

Strângerea de mână vine natural, ca vineri după joi

O mare problemă, din mare se nasc vise și dorințe

Și marea vorbește din adâncul ființelor trecătoare

Și iubește pentru sonoritatea valurilor vechi din ochii tăi albaștri.  (Iulia Țară-Lungă)

Număr de vizualizări :1219


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro