”Maria Banuş citeşte din Sub camuflaj. Însemnări 1943-1944”, în audiție la București

iun. 18th, 2014 | By | Category: Eveniment

Joi, 19 iunie 2014, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 45), va avea loc o audiţie specială şi o dezbatere prilejuită de cea mai recentă apariţie a editurii Casa Radio, audiobook-ul ”Maria Banuş citeşte din Sub camuflaj. Însemnări 1943-1944”, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”. Invitaţi sunt istoricul literar Geo Şerban, artistul Tudor Banuş – fiul Mariei Banuş – şi criticul literar George Neagoe (recent laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor din România la secţiunea Cartea de debut, pe anul 2013). Moderator: Daria Ghiu (redactor Editura Casa Radio).

”Maria Banuş citeşte din Sub camuflaj. Însemnări 1943-1944” conţine o înregistrare inedită Radio România datând din 4 martie 1999, realizată de Emil Buruiană pentru Noua Fonotecă de Aur şi prezentată de Geo Şerban. Dacă în 2009 Editura Casa Radio publica o selecţie cuprinzătoare din poezia Mariei Banuş, în lectura autoarei, sub numele de Zăbale rupte (carte+CD), audiobook-ul de faţă reproduce câteva secvenţe de jurnal, alese exclusiv de către autoare pentru a fi citite la radio. Sunt momente cuprinse în perioada 1943-1944, publicate în volumul Sub camuflaj (Cartea Românească, 1978). Acest audiobook, cu vocea gravă a scriitoarei, nu este doar o frântură din viaţa Mariei Banuş, ci, mai mult decât atât, este cronica unei societăţi aflate sub semnul tensiunilor istoriei. Documentul audio apare la doar câteva luni de la împlinirea a 100 de ani de la naşterea poetei Maria Banuş, pe 10 aprilie, moment celebrat prin publicarea, în integralitatea lor, a celor două volume a ”Însemnărilor mele” (1927-1999), ediţie îngrijită de Geo Şerban, la Editura Cartea Românească.

Audiobook-ul ”Maria Banuş citeşte din Sub camuflaj. Însemnări 1943-1944” este şi un document grafic important: conceput de către artistul Daniel Ivaşcu, el pune în valoare tocmai ideea de cenzură, mască, deghizare, text, subtext, imagine camuflată, şi redă – alături de fotografii din perioada 1940-1944, din arhiva familiei Banuş – pagini de jurnal, aşa cum au fost ele pregătite de scriitoare pentru a fi citite. Altfel spus, suntem martorii întoarcerii – posibile numai după 1989 – la „real”, un real incredibil de nud, vulnerabil, lipsit de pseudonime şi alte subterfugii literare.

Albumul ”Maria Banuş citeşte din Sub camuflaj. Însemnări 1943-1944” este disponibil la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31, sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro), la preţul de 23 lei. De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie, inclusiv din marile lanţuri de librării din Bucureşti şi din ţară.

Număr de vizualizări :907


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro