Festivalul Internațional de Literatură ”Tudor Arghezi”

mai 28th, 2014 | By | Category: Eveniment

Vineri, 30 mai 2014, la Târgu Jiu începe ediția a XXXIV-a a Festivalului Internațional de Literatură ”Tudor Arghezi”. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul complet al celor trei zile de festival.

Ajuns la cea de-a 34-a ediţie, festivalul îl omagiază pe Tudor Arghezi şi organizatorii îşi propun să contribuie la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, inclusiv pentru cunoaşterea şi promovarea operei argheziene, în ţară şi peste hotare. Festivalul se adresează creatorilor de literatură şi exegeţilor în arghezologie din ţară, precum şi vorbitorilor de limbă română din comunităţile de peste graniţe, cu preocupări în domeniu.

Program:

Vineri 30 mai 2014

* orele 9,00 – Sediul CJCPCT Gorj: Lucrările Juriului Naţional

* orele 12,30 – Itinerar cultural: Hobiţa, Peştişani

* orele 17 – Universitatea ,,Constantin Brâncuşi”

– Simpozion ,,Tudor Arghezi” (moderator Ion Popescu-Brădiceni)

* orele 19 – Itinerar cultural: Mănăstirea Crasna, sec. XVI

Sâmbătă 31 mai 2014

* orele 10 – sediul CJCPCT Gorj:

– Vernisajul expoziţiei de artă plastică Ivan Kancev (Bulgaria)

* orele 11, Muzeul Gorjului: Lansare Album ,,Tudor Arghezi-11 poezii” (ediţie româno-italiană); Salon editorial invitaţi;

Podium poetic: recitaluri ale invitaţilor şi laureaţilor

* orele 13- Itinerar cultural: Padeş, Cerna sat

Duminică 1 iunie 2014, Tg-Cărbuneşti:

* orele 10: Vernisaj expoziţie artă plastică membri UAPR originari din Tg-Cărbuneşti; Vizită Muzeu ,,Tudor Arghezi”;

Amplasarea portretelor laureaţilor premiilor Opera Omnia în sala dedicată Festivalului

* orele 12,00: Gala Laureaţilor ediţiei XXXIII a Festivalului;

Acordarea titlului de Cetăţean de onoare al oraşului Târgu-Cărbuneşti scriitorilor laureaţi cu premiul pentru Opera Omnia

*

Invitaţi: MITZURA ARGHEZI; HANANE AAD (LIBAN); PAUL ARETZU;

BALAZS F. ATTILA (UNGARIA); MIHAI AMARADIA; AUREL ANTONIE;

MIRCEA BÂRSILĂ; GELU BIRĂU; ELENA BRĂDIŞTEANU; OLIMPIA BRATU;

CR. GEORGE BREBENEL; ION CĂPRUCIU; ZENOVIE CÂRLUGEA;

LIVIUS CIOCÂRLIE; GABRIEL COSOVEANU; ZOE ELENA DEJU;

GEORGE DRĂGHESCU; NICOLAE DRAGOŞ; D-TRU DRAICA;

MARIAN DRĂGHICI; GEORGE DUMITRU; DRAGOLIUB FIRULOVICI (SERBIA);

ADRIAN FRĂŢILĂ; HORIA GÂRBEA; VIOREL GÂRBACIU; MARIAN GHIŢĂ;

ION GOCIU; ALEX GREGORA; GHEORGHE GRIGURCU;

IVAN KANCEV (bulgaria); ELIZA MACADAN (ITALIA); STEFAN MELANCU;

MIROSLAV MINCHEV (bulgaria); ION MOCIOI; GABRIEL MOISESCU;

EVGHENI NEDEV (BULGARIA); AL. PĂSĂRIN; VASILE PONEA;

ION POPESCU BRĂDICENI; SPIRIDON POPESCU; LAZĂR POPESCU;

ADAM PUSLOJIC (SERBIA); FLORIAN SAIOC; OGNEAN STAMBOLIEV (BULGARIA);

ION SIMUŢ; VALENTIN TALPALARU; ION TRANCĂU; VASILE VASIESCU;

IVAN VELCHEV (BULGARIA); ELENA VELIKOVA (BULGARIA);

PETER WAUGH (AUSTRIA/ ANGLIA)

*

ORGANIZATOR:

CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE GORJ

PARTENERI:

Uniunea Scriitorilor din Romania; Institutul Cultural Român;

Filiala Craiova a U.S.R.; Biblioteca judeteană ,,Christian TelL”;

Ansamblul artistic profesionist ,,Doina Gorjului”;

Primăria şi Centrul cultural ,,Tudor Arghezi” Tg-Cărbuneşti;

LIGA CULTURALĂ ,,FIII GORJULUI” BUCUREŞTI;

UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRÂNCUŞI”;

Pensiunea Casa Brâncuşi Peştişani; PRIMARIA PADEŞ;

FILIALA GORJ A UNIUNII ARTIŞTILOr PLASTICI DIN Romania;

Muzeele de artă din Gabrovo, Plevna şi Ruse (Bulgaria)

*

sponsor: S.C. Cotnari S.A.

*

responsabili program: Viorel Surdoiu, Teodor Dădălau

director festival: Ion Cepoi

director onorific: Horia Gârbea

SECŢIUNI ŞI PREMII

I. PREMIUL NAŢIONAL DE LITERATURĂ “TUDOR ARGHEZI” pentru Opera Omnia, atribuit pe criterii valorice unor scriitori români contemporani. Premiul, în sumă de 2500  lei, va fi acordat de Uniunea Scriitorilor din România, iar Consiliul Local şi PrimĂria Tg-Cărbuneşti va atribui laureatului titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE al oraşului.

II. Premiul TUDOR ARGHEZI, pentru Opera Omnia atribuit unor scriitori  contemporani de prestigiu internaţional. Premiile, în sumă de 2000 lei fiecare, vor fi acordate de Consiliul Judeţean Gorj prin CJCPCT Gorj şi vor fi însoţite de titlul de “ Cetăţean de Onoare ” al oraşului  Tg. Cărbuneşti.

III. Premiul OPERA OMNIA pentru contribuţii deosebite la afirmarea şi promovarea culturii româneşti, în valoare de 2500 lei, va fi acordat de Institutul Cultural Român, şi va fi însoţit de titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE al oraşului Tg. Cărbuneşti.

Pentru acordarea acestor premii, organizatorii vor solicita propuneri de nominalizare de la reviste literare, asociaţii ale scriitorilor, fundaţii şi societăţi culturale, personalităţi de seamă ale literaturii române, de la alte instituţii culturale.

IV. PREMIUL PENTRU «OPERA PRIMA» (volum de debut în poezie), în valoare de 1000 lei, acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. În vederea atribuirii acestui premiu, se vor cere propuneri de nominalizare unor edituri de prestigiu cu preocupări constante în promovarea pe criterii valorice a volumelor de debut tipărite în perioada mai 2013 – mai 2014.

V. SECŢIUNEA “CUVINTE POTRIVITE”, pentru volum de poezie în manuscris, deschis autorilor români nedebutaţi, având vârsta maximĂ de 47 ani. Manuscrisele nu trebuie să depăşeascĂ 100 pagini. Se atribuie un singur premiu, în valoare de 1000 lei, şi este acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

VI. SECŢIUNEA «BILETE DE PAPAGAL», pentru grupaj de poezie.

La această secţiune pot participa poeţii ce-şi aşteaptă consacrarea, cu un grupaj de minim 10 (zece) poezii dactilografiate, într-un singur exemplar. Se acordă următoarele premii:

Premiul I, în valoare de 800 lei, acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj;

Premiul II, în valoare de 700 lei, acordat de Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”;

Premiul III, în valoare de 600 lei, acordat de Centrul Cultural “Tudor Arghezi” Tg-Cărbuneşti.

Menţiune (1) în valoare de 500 lei, acordată de Consiliul Judeţean Gorj prin CJCPCT Gorj. La această secţiune vor mai fi acordate menţiuni ale unor edituri, fundaţii, reviste literare, posturi de radio etc., invitate în festival. Pentru această secţiune juriul are dreptul de a redistribui premiile. Câştigătorii locului I de la ultimele trei ediţii nu sunt acceptaţi în concurs.

VII. SECŢIUNEA DE ARGHEZOLOGIE, deschisă scriitorilor români pentru exegeze care au ca obiect de studiu viaţa şi opera lui Tudor Arghezi (studii publicate sau în manuscris).

Premiul în valoare de 1000 lei este acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

VIII. SECŢIUNEA DE PROMOVARE A OPEREI ARGHEZIENE ŞI A FESTIVALULUI, deschisă participanţilor din ţară şi de peste hotare, cu merite deosebite în creşterea vizibilităţii Festivalului, în promovarea, traducerea sau ilustrarea grafică a operei lui Tudor Arghezi, precum şi în traducerea operei sau publicarea de  exegeze despre viaţa şi opera acestuia ( monografii, studii, eseuri…).

Se atribuie patru premii – 3  în sumă de 1500 lei fiecare, acordate de  Consiliul Judeţean Gorj prin CJCPCT Gorj şi 1 în sumă de 1500 lei acordat de către CJCPCT Gorj.

IX. SECŢIUNEA PREMIUL OPERA OMNIA atribuit unui scriitor de orgine gorjenească, în suma de 1000 lei, acordat de Liga Culturală “Fiii Gorjului” Bucureşti.

Număr de vizualizări :2071



One Comment to “Festivalul Internațional de Literatură ”Tudor Arghezi””

  1. […] Marian Drăghici a dedicat premiul său pentru Opera Omnia profesorului Ion Cănăvoiu A urmat recitalul laureatului pentru poezie, pentru Opera Omnia, Marian Drăghici. Înainte, însă, de a citi, poetul a ținut să aducă aminte publicului despre fostul său profesor. ”Dedic acest premiu și acest recital profesorului meu de literatură Ion Cănăvoiu, gorjean născut la Runcu, în 1938 și decedat în 1992. Format la Filologia clujeană, cu Ana Blandiana, Ion Alexandru ș.a. Eu nu îl mai văzusem de ani buni înainte de a pleca dintre noi, așa că eu am rămas cu imaginea unui Ion Cănăvoiu tânăr, cu bucuria de a trăi. Este un cerc care se închide zilele acestea pentru mine, întâmplarea a făcut să fiu la Târgu Jiu, în vizită la Ion Cănăvoiu, când mi-am văzut prima dată poemele într-o revistă culturală. Un moment, aș zice, magic. Să fii lângă profesorul tău de literatură când tu primești bucuria asta. Îl pomenesc cât de des pot. M-aș fi bucurat mult să fie aici”, a povestit Marian Drăghici. Următorul poet care a oferit mai mult decât poezie, un spectacol întreg chiar, a fost englezul Peter Waugh, stabilit în Austria. În ajutorul său a venit scriitorul și traducătorul Horia Gârbea, care i-a fost ”vocea” românească. Peter Waugh a folosit mai multe mici instrumente pentru a-și acompania versurile. ”De obicei fac acest performance pentru că mi se pare interesant pentru mine și pentru public. Am început să fac asta de când am început să scriu poezie. M-a inspirat sound-poetry și toți poeții care folosesc sunetul în poezie. Încerc să scap de ideea că poetul stă pe un scaun în fața publicului și citește din carte. Performance-ul meu mereu trezește publicul”, a spus cu umor poetul englez. Premiul Tudor Arghezi pentru Opera Omnia, acordat de Liga Fii Gorjului, a mers anul acesta la Mircea Bârsilă, care a susținut, de asemenea, o lectură publică. Poetul și criticul literar Gheorghe Grigurcu, membru al juriului, a oferit publicului un singur poem: ”Acest aliment, care este poezia, nu poate fi ingurgitat în cantități foartemari. Așa că vă citesc doar o poezie”. Horia Gârbea, directorul onorific al festivalului, a propus spre lectură și un poem al lui Shakespeare. ”Îl celebrăm pe Arghezi dar nu vreau să uităm că în acest an este o mare aniversare a unuia dintre cei mai mari poeți ai lumii, poate cel mai mare, așa că citesc un sonet de Shakespeare, tradus de mine, sonetul 130. Citesc și un poem inedit din ceea ce cred că va fi un viitor volum, poemul care dă și titlul: << Celălalt țărm >>”, a declarat poetul și traducătorul Horia Gârbea. Au urmat poeții Paul Arețu, Ștefan Melancu și Adrian Frățilă. În finalul acestei întâlniri, poetul gorjean Spiridon Popescu a lansat cel mai recent volum al său, ”Supliment de existență / Supplemento din esistenza”, în traducerea Mirelei Tingire, apărut anul acesta la editura Măiastra. Ilustrația copertei este semnată de Viorel Surdoiu, iar grafica interioară de Adina Romanescu. Detalii despre organizare și programul zilelor de festival, aici. […]

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro