La editura bucureșteană Tracus Arte a apărut romanul ”Călugărul Negru”, de ȘerbanTomșa. „Un criminal în serie povesteşte nişte întâmplări spectaculoase, disimulând abil crimele pe care le comite în oraşul Muridava, după ce îşi schimbă numele din Oreste Şerbănescu în Oskar Omer. Omorurile urmează, în ordine inversă, versurile poemului Crusta de Gellu Naum. Tânărul este un cititor pasionat, iar personajele ruseşti înviază aievea în jurul său şi îl prind într-o succesiune de evenimente stranii, vindecându-l de trauma care făcea din el un ucigaş.” (Șerban Tomșa)
Șerban Tomșa a publicat romanele Biblioteca lui Noe (2003), Maimuțe în haremul nopții (2006), Ghețarul (2009) și Călugărul Negru (2013).
Colaborează la diverse reviste literare cu versuri, proză, eseu și cronică literară. Din 2010, Șerban Tomșa este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala București. I s-a decernat premiul Asociației Scriitorilor din București, secțiunea proză, pentru romanul Ghețarul.
”Nu numai întâmplările devin poveste, ci şi textul înviază aievea şi ne schimbă dramatic existenţa. În universul nostru, cuvintele sunt stăpânii de drept. Ca și banii, vorbele nu au un Dumnezeu al lor și au ajuns să înrobească lumea.
De fapt, Călugărul Negru este o regăsire a propriului destin, cu ajutorul ficțiunii, prin meandrele unei intrigi poliţiste, fiindcă opul se doreşte a fi şi un thriller cu inserţii comice.
Prin invocarea verbului nobil al marilor scriitori, literatura ne oferă șansa de a exorciza demonii din noi și de a ne salva”. Șerban Tomșa