Viaţa din spatele fotografiei

feb. 23rd, 2014 | By | Category: Postcard

Scriitoare și profesor de limba și literatura română, Elena Ruxandra Petre a trimis, de curând, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, un text despre debutul editorial al artistului fotograf Ion Cucu. Este vorba despre trilogia care cuprinde volumele „Cum ar arăta viaţa fără fotografie?”, “Sala Oglinzilor” şi “Fotograf la zece preşedinţi”, apărută la Casa de pariuri literare, în urmă cu câțiva ani. ”Fără nicio îndoială, domnul Cucu ştie să povestească, să cuprindă, chiar în cuvinte puţine, o atmosferă, o împrejurare, un spaţiu. Şi nu ca un simplu fotograf, ci ca un scriitor “în toată puterea cuvântului”. Dar, mai cu seamă, este un portretist autentic.. La fel ca-n imaginile statice, amestecă, în doze diferite, bine calculate, umbra şi lumina”, spune Elena Ruxandra Petre despre debutul ca scriitor, după cinci decenii de fotografie, al artistului. Redăm, mai jos, textul integral.


Trilogia d-lui Ion Cucu, ivită în circuitul editorial prin „Casa de pariuri literare”, semnalează debutul, ca scriitor, al unui artist consacrat în arta fotografică. Un debut târziu – pentru că, la apariţia, în 2010, a celor trei volume („Cum ar arăta viaţa fără fotografie?”, “Sala Oglinzilor” şi “Fotograf la zece preşedinţi”), domnul Cucu era deja septuagenar.
Cum toate lucrurile frumoase se-ntâmplă la vremea lor, după ce îşi adună lumină destulă, debutul d-lui Cucu a-ntârziat atâta cât (i-)a trebuit. Întâi, pentru că autorul trilogiei a “pariat”, cinci decenii, în modul cel mai profesionist cu putinţă, pe Fotografie; apoi, pentru că evocările i-au cerut întoarcere în timp şi-n (răs)timpuri, răgazul Mogoşeştiului şi impresii coapte.
Fotograf oficial al U.S., domnul Ion Cucu a (de)săvârşit peste 20.000 de imagini, ipostaziind chipuri şi evenimente literare ante- şi postdecembriste. Multe “Clipe de viaţă”! A ilustrat importante lucrări de specialitate , a semnat câteva expoziţii şi un album , “nemurind”, astfel, câteva generaţii de scriitori autohtoni. Şi pe sine.
Dacă opera lui fotografică “umanizează”, cu eleganţa alb-negrului, o jumătate de secol din istoria noastră literară, evocările din cele trei volume spun poveşti despre 72 de chipuri / nume / oameni “chinuiţi de albul hârtiei”. Poveşti mai de mult sau mai de-aproape, ţesute în spatele aparatului de fotografiat. Poveşti cu personaje – scriitori (“aşa cum i-a văzut, cum i-a cunoscut şi cum i-a preţuit” autorul), hilare, triste (ca cele despre moartea lui Preda, Nichita, Bănulescu…), duioase, lirice sau dramatizate, în care autorul fixează, cu naturaleţe, câte un profil. Ca pe–un basorelief într-un ansamblu generos – cel mai adesea, celebra Sală a Oglinzilor (şi ea un personaj, un metapersonaj al trilogiei).
Fără nicio îndoială, domnul Cucu ştie să povestească, să cuprindă, chiar în cuvinte puţine, o atmosferă, o împrejurare, un spaţiu. Şi nu ca un simplu fotograf, ci ca un scriitor “în toată puterea cuvântului”. Dar, mai cu seamă, este un portretist autentic.. La fel ca-n imaginile statice, amestecă, în doze diferite, bine calculate, umbra şi lumina. E sincer, nostalgic, cursiv, convingător. Crezi în portretele lui, fără să le iei în seamă trecerea prin lentila vaporoasă a subiectivităţii. Aproape în fiecare caz, porneşte de la detalii fizice, studiate cu ochiul expertului în ale fotogeniei; apoi le umple cu firi – blajine, sucite, pedante, mucalite, generoase, (ne)stăpânite, sumbre, crispate ori senine …
Lui Nichita Stănescu de pildă, pe care l-a fotografiat “de peste două sute de ori”, i-a reţinut nu doar “ochii frumoşi şi calzi”, ci şi blândeţea, harul prieteniei, puterea de a iradia emoţie oriunde-ar fi fost. Pe Adrian Păunescu şi-l aminteşte, de tânăr, neobosit, spontan, uneori patetic şi mereu capabil “să scrie pe loc o poezie”, pe Nicolae Velea – unul dintre bunii prieteni – mucalit şi imprevizibil. În evocările lui Paul Georgescu, Bănulescu, Mircea Nedelciu (ţintuit într-un scaun cu rotile), Mircea Ivănescu, Iustin Panţa (care a sfârşit, “în locul lui”, într-un accident de maşină), Jebeleanu (din vremea când era aproape orb), Constantin Stan, Zigu Ornea… empatizează faţă de suferinţa umană. Iar când vine vorba de mai tinerii Dorin Tudoran sau Dan C. Mihăilescu, nu-şi poate reţine bucuria unor împliniri intuite de la primele fotografii. Nu a uitat prestanţa, priceperea şi diplomaţia lui Zaharia Stancu, corectitudinea şi ţinuta impecabilă a lui George Macovescu, “marile resurse sufleteti” ale lui Fănuş Neagu; nici generozitatea lui Constantin Ţoiu, care i-a dăruit propriii pantofi, sau a lui Gabriel Dimisianu, care, oferindu-şi păturile, a suportat, într-un hotel din Slatina, o noapte de ger “optzecist”. După cum nu şi-a uitat cei zece preşedinţi, (de la Beniuc la Manolescu), în portretele cărora îşi declară admiraţia, recunoştinţa, respectul. Sau mâhnirea (fără patimă ori resentimente), în cazul lui Laurenţiu Ulici şi Eugen Uricaru, preşedinţii sub egida cărora a fotografiat cel mai puţin.
Lui Marin Preda îi face două evocări, în volume diferite. I-a reţinut replici, gesturi, tăceri. I-a înţeles legătura cu Siliştea, toanele, (auto)ironia, pofta şi greul scrisului. S-a bucurat să-l aibă prin preajmă, să-l vadă printre ţăranii lui, şi a suferit cumplit când, în maiul fatal al anului ’80, l-a fotografiat, pentru ultima oară, la Mogoşoaia.
Deşi intenţia – declarată – a autorului a fost să scrie despre “o specie aparte de oameni”, cu tot ce înseamnă acest lucru: talent, dăruire, sacrificiu. […] Poveri greu de dus”, apele trăirilor se (cam) despart, când glisează din general în particular. Motivate de contextul în care şi-a cunoscut “personajele”, rezonanţa amintirilor are, în chip firesc, intensităţi diferite.
Cu toate acestea, Ion Cucu i-a fotografiat pe toţi, fără să ţină seama de criterii valorice, politice sau de altă natură. S-a vrut un apropiat al lor, un prieten. Şi le-a fost, pentru că – vorba lui “un cristian”, prefaţatorul şi editorul inspirat al celor trei cărţi -, “şi-a pus sufletul pe tava literaturii”.
Din această risipă de suflet s-a născut “turma cu lână de aur” – după cum îşi metaforizează autorul colecţia de fotografii – şi trilogia unor mărturisiri despre destine mari, care-au dat însemnătate epocii lor. Iar domnului Ion Cucu, rostul unei vieţi trăite sub privilegiul chinuitor al artei.

prof. dr. Elena Ruxandra Petre

Număr de vizualizări :1108


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro