Editura Adenium lansează un concurs de debut

ian. 12th, 2014 | By | Category: Eveniment

Editura Adenium anunţă lansarea celei de-a doua ediții a concursului săi de debut, pentru următoarele genuri literare și/sau: poezie, proză, eseu, teatru, literatură pentru copii, bandă desenată & miniatură grafică. Concursul, care se va desfaşura anual, face parte din strategia editurii de a sprijini autorii încă nedebutaţi în volum. Manuscrisele sînt aşteptate la sediul Editurii Adenium, pînă pe data de 15 mai 2013, data poştei.


Concurenţii sunt invitaţi să expedieze prin poştă, pe adresa editurii (Iaşi, Aleea Copou nr. 3), manuscrisele pe care doresc să le înscrie în concurs.
Coletul va conţine două plicuri:
– Unul care va conţine manuscrisul în format print şi electronic (CD, stick etc).
– Unul care va conţine datele dv. de identificare: nume prenume, adresă,
număr de telefon, adresa de poştă electronică.
Atenţie! În locul numelui şi prenumelui, manuscrisele vor fi „semnate” cu un motto, care va fi menţionat şi pe plicul ce conţine datele de identificare.
Într-o primă etapă, editura va selecta cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare dintre cele șase categorii de opere supuse concursului. Ulterior, cele patruzeci de manuscrise pentru genurile literare pentru adulți vor fi supuse atenţiei unui juriu alcătuit din scriitori şi critici literari.
Un alt juriu specializat va evalua propunerile din domeniul literaturii pentru copii, benzilor desenate şi al graficii miniaturale.
Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate cîştigătoare volumele care vor obţine cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor.
Câştigătorii vor fi anunţaţi la începutul lunii septembrie.


Tipărirea celor patru volume declarate câştigătoare va începe imediat după anunţarea învingătorilor. Volumele vor lansate la Gaudeamus, târgul de carte de toamnă de la Bucureşti, şi se vor bucura de sprijinul integral al editurii în procesul de promovare – publicitate, serviciu de presă, alte lansări publice. Autorii premiaţi vor primi câte 50 de exemplare din cărţile lor pentru propria lor activitate de promovare.

Număr de vizualizări :1482


2 Comments to “Editura Adenium lansează un concurs de debut”

  1. Multumim pentru sprijin. Pentru cei tineri poate fi interesant.

  2. Noutatile ar fi cele de mai jos:

    Adenium – concursul de debut, primul bilanț

    La sfîrșitul lunii mai, cînd a expirat termenul de primire pentru manuscrisele trimise de autorii care au dorit să se înscrie la cea de-a doua ediție a concursului nostru de debut, am inventariat 146 de manuscrise care satisfăceau condițiile tehnice de participare, cu circa 20 mai multe decît la prima ediție a concursului. Distrribuția pe categorii este următoarea: 51 poezie, 58 proză, 3 eseu, 10 teatru, 24 literatură pentru copii, BD, grafică. În momentul de față, juriul intern al editurii procedează la selecția manuscriselor care vor intra în finală, deci în evaluarea juriului național. În urma selecției, cîte 10 – sau mai puține, după caz – manuscrise pentru fiecare categorie vor intra în finală. Mulțumim autorilor care au avut încredere în concursul nostru de debut în volum și le dorim tuturor succes. Îi asigurăm pe concurenți că procedurile de selecție și ierarhizare se vor desfășura cu același profesionalism și aceeași probitate dovedite cu prilejul ediției de anul trecut.

    Liviu Antonesei

    Director editorial Adenium

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro