Miercuri, 11 decembrie, la Librăria Cărtureşti de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti a avut loc lansarea celui mai nou volum semnat de jurnalistul şi scriitorul Răsvan Popescu, ”Cutia cu maimuţe. Jurnal”, apărut în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală. Alături de autor au fost invitați și Stelian Tănase şi Ovidiu Şimonca. Amfitrion a fost Virgil Ştefan Niţulescu.
Răsvan Popescu (n. 31 mai 1962) este jurnalist, scenarist de film şi scriitor. A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai“ din Bucureşti, apoi Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti. După Revoluţia din 1989 se orientează spre jurna¬lism şi este, rînd pe rînd, publicist comentator la săptămînalul Expres (1990 1992), corespondent al Radio BBC (1992 1996) şi redactor şef la Televiziunea Română (1997-1998). Este secretar de stat, şef al Departamentului de Informaţii Publice şi purtător de cuvînt al guvernului în anii 1998 1999, apoi, în 1999 2000, consilier de stat şi purtător de cuvînt al preşedintelui Emil Constantinescu. Membru al CNA din 2000, este preşedinte al acestui organism în perioada 2007-2012.
Volume publicate: Subomul (povestiri, 1991), Omul cu cioc şi gheare (1994), Prea tîrziu (1996), Război în bucătărie (1998), Purtătorul de cuvînt (jurnal, 2002), Femeia visurilor (2004), Nişte ciori vopsite n roşu (publicistică, 2006).
Scenarii de film: Prea tîrziu (1996; regia Lucian Pintilie, film selectat la Festivalul Internaţional de la Cannes 1996), Terminus paradis (1998, coscenarist Radu Aldulescu; filmul, în regia lui Lucian Pintilie, a obţinut Marele premiu al juriului la Festivalul Internaţional de la Veneţia 1998), Faimosul paparazzo (1999, regia Nicolae Mărgineanu), Război în bucătărie (2001, regia Marius Barna), Noro (2003, un film de Radu Gabrea), Femeia visurilor (2005; filmul, în regia lui Dan Piţa, a primit premiile UCIN pe 2005 pentru imagine şi montaj), Ceva bun de la viaţă (2011; regia Dan Piţa, Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional de la Avanca, premiile UCIN pe 2011 pentru imagine şi Tînăra Speranţă).