Luni, 9 decembrie 2013, de la ora 19.30, la Energiea București, Tăușance lansează poemul-grafic ”Saga – bilete la clasa din mijloc”. Volumul a apărut la editura Herg Benet în condiții grafice de album de artă și este ilustrat de Paul Hitter. Invitați: Alex Fifea, Claudiu Komartin, Lala Misosniky și Bogdan Șerban.
„Saga – bilete la clasa din mijloc este o carte-album despre noi și despre voi, despre cei ce umplu stația Pipera la 8 dimineață și despre cei care râd de ei întorcându-se din club, despre cei aduși la nebunie de creditul ipotecar și cei întorși victorioși și arși din Goa sau de la festivaluri. Este poezie pentru că sunteți poezie, este scrisă pentru că trebuia scrisă și este desenată ca să nu mai existe niciun dubiu.” (Tăușance)
Pentru a rămâne fidel subiectului, autorul a cerut unor oameni care au trecut deja prin experiența muncii de birou și de corporație, cu vârste între 25 și 50 de ani, să ia locul criticilor și să scrie primele recenzii ale cărții. Iată trei dintre ele:
”Scriu acest micro-text pentru că tausance e în stare să scrie versuri ca “nu avem regrete dar avem borcane”. Și pentru că vreau și eu un bilet la clasa de mijloc (cu loc, nu în picioare) înainte să plece rata-personalul-low-costul din stația România”. (Sorin, director)
”Am frunzărit-o cu trufia că nu e despre mine. Am citit-o cu teama că ar putea fi despre mine. Am recitit-o cu ambiția să nu devină despre mine.” (Ioana, manager formare)
”O oglindă care reflectă în cuvinte, propria viață – care viață? – multiplicată în mii de alte trupuri, care trăiesc aceeași nesfârșită „zi a cârtiței”. (Sylvia, marketing manager)
Tăuşance este numele de familie și numele de cod literar a lui Vlad Ioan Tăușance. Este jurnalist, consultant în comunicare și, de vreun an, antrenor de creativitate aplicată în atelierele Creative Fitness Studio.
Volumul de debut, legende urbane, a apărut în 2011 la editura Herg Benet și a prins lista scurtă pentru premiile naționale Mihai Eminescu OPERA PRIMA. A cauzat bătăi pe umăr, felicitări, apariții în Vice, Formaje, Tataia, DoR și cronici în România Literară, Dilema și prin online. A ajuns la Salonul de Carte de la Paris, iar legenda spune că a fost schimbat pentru un pachet aproape plin de țigări la un party D’n’B din Arad.
Paul Hitter desenează așa cum trăiește: în linii clare și cu voce tare, cu o franchețe și sinceritate ce pot fi catalogate drept brutale. Descrisă drept expresionism balcanic, abordarea lui vizuală este puternic conectată la folclor, urban sau neaoș, pe care-l aplică peste subiecte strat după strat. Picturile lui Hitter și-au câștigat aprecieri și fani devotați în urma a peste 20 expoziții personale sau de grup la München, București sau Marsilia. După mai bine de cinci ani de exil în Germania, Paul muncește și trăiește din nou în București.