Marți, 3 decembrie 2013, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bulevardul Elisabeta, nr. 38, București), va avea loc lansarea volumului ”Sânge şi splendoare. Un roman despre familia Borgia”, de Sarah Dunant. La evenimentul care se încadrează în Festivalul Internațional de Literatură București, ediția a VI-a, vor participa, pe lângă autoare, și Marius Chivu, Denisa Comănescu, Marina Constantinescu, Dana Jenaru, Elisabeta Lăsconi, Carmen Săndulescu.
„Sarah Dunant îi transformă pe întunecaţii Borgia şi pe intriganţii curteni şi cardinali ai Europei renascentiste în personaje perfect conturate, pline de viaţă şi patimi.“ (The New York Times Book Review)
„Sarah Dunant reuşeşte să urce în vârful ierarhiei literare cu această strălucită readaptare a unor figuri mitice la gustul literar contemporan. O saga istorică impresionantă, plină fără îndoială de sânge şi splendoare, scrisă cu mare inteligenţă şi talent, romanul de faţă este cu siguranţă cea mai bună carte a ei.“ (The Miami Herald)
„Ce minunată sărbătoare a patimilor şi dorinţelor ne oferă în acest roman Sarah Dunant – pofta şi ambiţia, pasiunea şi puterea, destinul înnăscut sau cumpărat. Familia Borgia este poate cea mai intrigantă şi mai lipsită de scrupule din întreaga istorie, iar Dunant reuşeşte să îi readucă la viaţă pe membrii ei într-un mod spectaculos, fermecător.“ (Paula McLain)
Sarah Dunant
Romancieră, critic literar şi realizatoare de emisiuni radio-TV, Dunant este una dintre autoarele britanice care se bucură de un succes răsunător atât în Europa, cât şi în SUA. S-a născut în 1950 la Londra şi a studiat istoria la Newnham College, Cambridge. După absolvire, a lucrat o scurtă perioadă la BBC.