Ştefan Manasia şi Tara Skurtu, la Cluj

oct. 15th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, ora 17.00, la Librăria Book Corner (Cluj), va avea loc lansarea volumului de poezie ”Bonobo spre/sau cucerirea spațiului” de Ştefan Manasia, Editura Charmides. Invitați: Ion Pop, Ion Mureșan, Janos Szantai, Ștefan Baghiu. Tot miercuri, ora 18.00, în Insomnia, în cadrul clubului de lectură “Nepotu` lui Thoreau” va citi Tara Skurtu, masterandă a Universităţii din Boston.

Ştefan Manasia s-a născut la 18 mai 1977, la Piteşti. Absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca în 2000. Versuri şi articole ale sale au apărut în revistele EchinoxTribunaFamiliaVatraIntervalSteauaParadigma s.a. A publicat volumele de poezie Amazon (Editura Tritonic, 2003; Editura Vinea, 2005); TU vii. etica grunge (samizdat, 2006); cartea micilor invazii (Cartea Românească, 2008); motocicleta de lemn (Charmides, 2011).

Tara Skurtu deţine o bursa de predare la Universitatea din Boston. A obţinut o bursă Robert Pinsky Global şi un premiu al Acedemy of American Poets în 2013. Poemele sale au fost publicate în numeroase reviste literare, printre care: Poetry Review, The Dalhousie Review, BODY, the minnesota review, The Los Angeles Review, The Southeast Review, Poet Lore, Salamander.

Număr de vizualizări :1091


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro