Expoziţia „Teoria cercului” de Francisc Chiuariu, la AnnArt Gallery

oct. 3rd, 2013 | By | Category: Proiecte

În perioada 8 octombrie – 30 noiembrie 2013, la AnnArt Gallery (Str. Mahatma Gandhi nr. 1 | Bd. Kiseleff nr. 31, Bucureşti) va avea loc expoziţia „Teoria cercului”, semnată de artistul vizual Francisc Chiuariu. Vernisajul va avea loc marţi, 8 octombrie 2013, ora 19:00, iar expoziţia este însoțită de un catalog bilingv. “Teoria cercului” reunește un fond de 34 de lucrări – pictură în ulei pe pânză şi desen – realizate în perioada 2012 – 2013. Curator: Magda Cârneci.

“Nume sonor în pictura românească de azi, pentru mine arta lui Francisc Chiuariu întrupează o versiune flamboaiantă a ceea ce ar fi postmodernismul vizual în spațiul cultural românesc. Teoretizat destul de abundent, dar mai timid practicat la noi în anii ’80 în domeniul literar și plastic, ca o revizitare-relativizare-depășire ludic-ironică a modernismului clasic internaționalizat, i-au trebuit acestui postmodernism încă două decenii și două promoții artistice ulterioare pentru a-și desfășura amplu toate posibilitățile exploratorii, combinatorii și expresive, chiar dacă puse treptat sub alte etichete care au putut induce în eroare. După unii teoreticieni, ne aflăm abia la finele celor 30 de ani standard ai unei mari generații culturale care a impus o nouă paradigmă estetică, cea postmodernă, caracterizată de căutarea unei noi sinteze conceptual-literar-vizuale pe măsura noii civilizații tehnologic-comunicațional-cosmopolite care penetrează progresiv și irezistibil continentele și culturile divergente ale planetei.

În colțul nostru de lume, mi se pare că Francisc Chiuariu concentrează în fazele evoluției sale întinse pe mai bine de 20 de ani, tentațiile și aporiile stilistice ale unei sensibilități pre-postmoderne, postmoderne și post-postmoderne simptomatice. Versatilă și abundentă, dezinvoltă și intensă, provocatoare și mereu inventivă, pictura sa a parcurs un drum meandric și sincopat de-a lungul unei perioade marcate de invazia noilor media, de obsesia publicității și a consumismului fără frontiere, de dezvoltarea unei culturi urbane internaționalizate, deopotrivă individualiste și anonime, de amestecul fără precedent al spiritualităților locale cu o nouă mitologie globală în curs de constituire. Toate aceste influențe contradictorii și destabilizante se regăsesc integrate surprinzător și suculent în matricea picturii lui Chiuariu, care pune în joc un imaginar decomplexat și eclectic, și care combină la nivel stilistic, în mod ostentativ și ingenios, trăsături hiper- și foto-realiste cu efecte glamour de tip publicitar, urme ale stilurilor clasice și simboliste de odinioară cu elemente gadget din filmele animate și jocurile electronice de azi, cromatisme cu alură high-tech și o sensibilitate retiniană deopotrivă fin de siècle și pixelizată. Dar, în fond, și paradoxal, în ciuda efectului optic puternic, artificial în mod căutat și integrând savant doze din kitsch-ul care ne înconjoară, pictura aceasta vrea să rămână totuși pictură în sens tradițional, reprezentațional, cu toate ecourile noilor media de ultimă oră din ea.

De fapt, producția lui Chiuariu a rezonat în timp cu diverse trenduri din pictura românească a ultimelor două decenii, de la faza (neo)expresionist lirică a perioadei de apartenență la grupulCrinul din anii 90, la perioada abstractă de la începutul anilor 2000, trecând prin pictura carnal-sexuală a seriei Obsession din 2006-2007, în ton cu excesul fotorealist al celei mai tinere generații actuale de pictori de la noi. Abia odată cu figurația suav-dezabuzată din ciclul Îngeridin 2007-2008 și cu seriile mai recente RețeleOutdoor și Shadows din 2009-2012, mi se pare mie că noutatea și forța picturii lui Francisc Chiuariu au devenit frapante.

Poate că seria Rețelelor, realizatăîn 2009-2010, ilustrează cel mai elocvent, după mine, conceptul de postmodernism despre care aminteam mai înainte. Mixturi de universuri imaginare incongruente, picturile acestei serii remarcabile articulează cu vervă ludică citate vizuale cunoscute, provenind din istoria artei și din mass-media, din politică, benzi desenate și basme, în compoziții pline de umor și de ironie, care nu sunt doar comentarii acide sau poetice la reperele noastre culturale istorice și la cele politice recente, ci o tentativă inspirată de a crea punți, salturi, linkuri imaginative, între serii conceptuale și vizuale aparent opuse din spațiul nostru mental aglomerat, impulsionându-l astfel să-și caute o nouă coerență, să se unifice printr-un imaginar liber și expandat. Iar citaționismul, utilizat abundent aici, cu logica lui aparent gratuită și totuși subtil eficace, este o caracteristică centrală a postmodernismului.

În seria Outdoor din 2010-2011, Francisc Chiuariu explorează o altă dimensiune a lumii și mentalității noastre de azi, dinamica străzii din civilizația urbană actuală, dinamică atât de tipică pentru agitația noastră cotidiană în fluidul brownian al spațiului public. Coborând din fabulosul poetic al hibridizărilor imaginare anterioare, pictorul își asumă acum, dimpotrivă, proza banalității, a cotidianului brut, folosind o tehnică de el inventată, care imprimă fotograme ale trecătorilor din diverse locuri bucureștene, pe un suport nou, backlit, ce permite efecte hiperrealiste bine controlate, prin suprapuneri de straturi picturale lucitoare și mate, de un puternic impact vizual, iluzionând o adâncime spațială 3D spectaculoasă. Această coborâre abruptă în cotidianul imediat, folosind o ”tăietură cinematică” a cadrajelor în care e surprinsă, prin eșantioane, umanitatea noastră nivelată, anonimizată de azi, are o forță de șoc care aduce aminte de cotidianismul brut, radical din poezia și din pictura generației 2000-2010, a treia generație postmodernă după unii comentatori, cea care duce pînă la ultime consecințe apropierea artei de realul imediat, începută timid, cum spuneam la început, în anii ‘80.

Seria Shadows din 2011-2013 continuă această linie de explorare vizuală ducând-o spre și mai mult hiperrealism dar și spre o eventuală depășire a acestuia, prin pregnanța pe care încep să o capete, să o iradieze, umbrele personajelor din imagini. Din ce în ce mai mari, mai intens colorate, umbrele devin prezențe independente, de sine stătătoare, care – prin forța hipnotică a relației lucios-mat atât de tipică pentru pictor – permit transgresarea fotorealismului înspre straniu sau poetic, înspre aporetic sau metafizic.

Și iată-ne în fața ultimei serii a artistului, Teoria cercului, realizată din 2012 încoace și prezentată pe larg în expoziția de față de la galeria AnnArt. În jocul vizual dintre personajul fetiței, cercul ei de joacă și umbra lor, mi se pare că este reluată și sintetizată problematica unor serii anterioare precum Îngeri,Outdoor și Shadows. Simplificând compoziția, reducând-o la un minim esențial, Francisc Chiuariu își arată acum măiestria cu care compune raportul dintre figurativul ultrarealist al personajului și abstracția fluidă a fundalurilor rafinat colorate, uneori blurate, alteori distilând gestualități picturale romantice încărcate emoțional, sau virtuozitatea cu care el controlează relația, intensă, esențială pentru el, dintre mat și lucios. Teoria cercului reprezintă și despărțirea pictorului de tehnica backlit sau alte tehnici de mixed media de dinainte și revenirea la clasicul ulei pe pânză, fără a pierde din forța vizuală de tip tehno anterioară. Pictorul își asumă banalitatea solară a subiectului, accentuând prezența hiperconsistentă a personajului, pregnanța aproape vie a umbrei, devenite centrul magnetic al imaginilor, și deschide astfel cotidianul, prin expresivitatea unui exces realist, spre un enigmatic posibil.

Cu alte cuvinte, tema lucrărilor acestei serii devine un pretext inocent și tulburător pentru desfășurarea unei picturalități pline, luminoase, hipnotice, suficientă finalmente sie însăși. Căci, așa cum mărturisesc toți pictorii, dincolo de toate etichetele stilistice, pictura se pictează în primul rând pe ea însăși, își pictează propriul ei mister vizibil, dincolo de orice subiect. Când picturalul atinge un grad anume de precizie și de intensitate, el declanșează în creierul nostru o atracție și o plăcere aparte, care ne pot face să depășim opticul și fizicul către un nivel mai înalt al vederii și înțelegerii. Oprindu-ne în prezentul pur al imaginii, lăsându-ne învăluiți de fascinația luminoasă a clipei fixate pe pânză, intrăm lin, treptat, într-o dilatare diafană a percepției și a timpului, într-o adâncime sensibilă, pulsatilă a realității, la care altfel simțurile noastre tocite nu ar avea acces. Acesta este, de fapt, pariul dintotdeauna al picturii – a simți, a intui, a trăi prin vederea intensificată estetic, frisonul prezentului peren care ne înconjoară, clipa eternă care ne cuprinde în ea, intemporalul care ne traversează și ne locuiește…

Este asta o împlinire, o transgresare, sau o transfigurare a …postmodernismului?”, Magda Cârneci, Curator

Număr de vizualizări :5119


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro