East European Comic Con (EECC) 2014

oct. 1st, 2013 | By | Category: Eveniment
În perioada 9 – 11 mai 2014, la Romexpo (Bucureşti) va avea loc cel mai important eveniment de benzi desenate, cosplay, cinematografie și jocuri video din estul Europei. Jason Momoa este primul invitat de onoare anunțat al evenimentului. Actorul a interpretat rolurile: Khal Drogo din serialul de televiziune „Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor), Ronon Dex din „Stargate: Atlantis”, precum și rolul lui Conan în filmul cinematografic „Conan the Barbarian”.

A doua ediție a East European Comic Con (EECC) se anunță a fi de cel puțin trei ori mai mare din punctul de vedere a numărului de invitați, a activităților ce se vor desfășura în cadrul evenimentului, cât și din punct de vedere a spațiului unde va fi organizat EECC 2014.

East European Comic Con 2014 se va desfășura pe parcursul a trei zile în care vizitatorii vor putea participa la  numeroase activități precum sesiuni de întrebări și răspunsuri cu actorii invitați, precum și sesiuni de autoografe și fotografii cu aceștia. Pe lângă acestea vom organiza diverse concursuri cum ar fi concursul de Quiz, dedicat persoanelor care vor să își testeze cunoștințele din domeniul geek, concursul de costume la care vor participa pasionații de cosplay din lumea filmelor, jocurilor și animației.
La cea de a doua ediție EECC vor participa mai mulți actori, precum și invitați din domeniile benzilor desenate, literaturii, cosplay-ului, blogging, dar și mulți alții. Spre deosebire de primul eveniment EECC, în Mai 2014 spațiile dedicate zonelor de jocuri video și jocurilor de societate (boardgames) vor fi mult mai mari.
Convenția EECC se adresează pasionaților de filme și seriale de televiziune, benzi desenate, animație și animație japoneză (anime), jocuri video, jocuri de societate, literatură fantasy și science fiction, tehnologie IT.
Număr de vizualizări :1165


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro