Daniel Barbu, ministrul Culturii şi al Patrimoniului naţional, la “Cafeneaua critică”
oct. 16th, 2013 | By admin | Category: Agenda de carteJoi, 17 octombrie 2013, ora 19:00, în Club A (Bucureşti) va avea loc o nouă ediţie a proiectului de dezbateri culturale “Cafeneaua critică”. La această ediţie de va discuta pe tema “Starea culturii române la anul 2013”, invitat: Daniel Barbu, ministrul Culturii şi al Patrimoniului naţional. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Invitatul Cafenelei critice la debutul unei noi „stagiuni” este Daniel Barbu, ministrul Culturii şi al Patrimoniului naţional. Istoric al artei, doctor în istorie și în filozofie, cu studii doctorale – de asemenea – în teologie, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti, Daniel Barbu este ministrul Culturii şi al Patrimoniului naţional din decembrie 2012.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A.
Număr de vizualizări :939