A apărut ediția a treia a romanului „Sânge satanic” de Cristina Nemerovschi

oct. 1st, 2013 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Herg Benet, în colecția „Radical din 7”, a apărut cea de-a treia ediție a romanului „Sânge satanic”, de Cristina Nemerovschi.

„Sânge satanic” este romanul de debut al scriitoarei Cristina Nemerovschi, prima ediție apărând în anul 2010. Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, a doua ediție ieșind pe piață doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără și inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referințe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, și a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, premiul revistei Ateneu, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture. Sânge satanic a primit peste 200 de recenzii elogioase de la cititori și bloggeri, și peste 50 de cronici în cele mai importante reviste literare. Multe dintre acestea pot fi citite aici: http://cristinanemerovschi.ro/articole/recenzii

La aproape trei ani de la apariție, romanul Sânge satanic este în continuare citit și intens discutat, și se pregătește de întâlnirea cu publicul internațional. De asemenea, la Editura Herg Benet va apărea în scurt timp și Sânge satanic – roman grafic.

Sânge satanic este prima parte dintr-o trilogie cu același nume. La editura Herg Benet, în 2012, a apărut și cea de-a doua parte a trilogiei, Ani cu alcool și sex. Partea finală a trilogiei este în lucru.” (editorii)

”Un roman cu umor nebun!” (Emil Brumaru)

“Mi-a plăcut cel mai mult verva romanului, atribut esențial al unui debut literar memorabil.” (Mircea Cărtărescu)

“Sânge satanic e o carte excepțional scrisă, care nu seamănă cu nimic!” (Doina Ruști)

“Cristina Nemerovschi este un Caragiale al zilelor noastre.” (Felix Nicolau)

Cristina Nemerovschi este licențiată în filosofie, cu un master despre L. Wittgenstein. Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul Sânge satanic, distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, premiul revistei Ateneu, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.

Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, Pervertirea, a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente și indecente”.

Ani cu alcool și sex este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, o continuare la Sânge satanic, apărând în noiembrie 2012, la editura Herg Benet.

În 2013, în colecția Cărțile Arven a Editurii Herg Benet apare nymphette_dark99; cartea este reeditată doar câteva luni mai târziu.

Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât și internaționale.

Număr de vizualizări :1202


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro