spot_img

„Enciclopedia muzicii electronice româneşti” de Septimiu Moldovan

De curând, s-a lansat volumul „Enciclopedia muzicii electronice româneşti”, de Septimiu Moldovan. Cartea este disponibilă în format PDF, online, la adresa http://www.electroblogro.com/2012/04/enciclopedia-muzicii-electronice.html

“Orice carte are o poveste. O poveste a celui care a scris-o, o poveste a unor fapte petrecute, mai mult sau mai puţin imaginare, sau propria poveste a cărţii, cum a fost eascrisă şi „aventurile” care s-au petrecut până să ajungă pe rafturi. Astfel, aceste paginiurmează să vă descrie două „poveşti”: cea a evoluţiei muzicii electronice româneşti şi cea acărţii însăşi, prima de acest gen, care a trecut prin suişuri şi coborâşuri, extaz şi dezamăgiri, până să ajungă în ochii dumneavoastră, a cititorilor. Dar important este că ea există, iar maideparte vă voi oferi o firimitură din istoria muzicii electronice româneşti, cum am descoperit-o eu şi cum au scris-o alţii.

Am descoperit muzica electronică prin intermediul radiourile vremii. Mă găseam noaptea sub pătură, pe întuneric, să nu mă certe părinţii că voi merge nedormit dimineaţa laşcoală, ascultând printre puţinele emisiuni de acest gen, la un casetofon mono, cu record-ul pus pe pauză, gata să înregistrez o piesă care suna bine şi pe care apoi să o ascult zile întregi pe o „compilaţie” făurită de mine cu lacul de unghii al mamei. Încă mai posed acea„capacitate” de a recunoaşte o melodie de calitate încă din primele secunde, dezvoltată şiantrenată în acele vremuri. Nici obiceiurile nu s-au schimbat prea mult, multe dintre rândurile acestea au fost scrise la adăpostul nopţii, momentul cel mai optim căutării deinformaţii despre artişti şi muzică. Revenind la acele vremuri, îmi amintesc de lunga perioadă în care încercam să îmi conving părinţii să îmi achiziţioneze o orgă electronică, primită până la urmă prin eforturile lor financiare. Exersam felurite cântece ştiute sau compuse chiar de mine, urechea muzicală se acorda încetul cu încetul. Aceasta a devenit pe urmă vecină cu tot genul de casetofoane modificate, boxe construite alături de tatăl meu,instalaţii de lumini improvizate cu tot felul de led-uri şi beculeţe. Învăţam, dormeam, respiram, trăiam pe muzică electronică. Astăzi nimic nu s-a schimbat, decât dimensiunile colecţiei mele de muzică.” (Septimiu Moldovan)

Mai multe informaţii la pagina web: www.electroblogro.com

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508