La Editura Timpul a apărut volumul “Neînstruniri”, de Livia Ciupercă.
„Pentru Livia Ciupercă instaurarea virilă a versificării devine distinctivă la „ întretăierea verbului / – daltă sonoră… / acolo unde valsează accentul, / sângerează virgula / şi cântă punctul.” (Descântec), fiindcă orice operă a gândirii cristalizată în limbă este o confirmare a credinţei existării în sine şi, doar prin inscriptio se poate transmite şi obiectualiza esenţa mesajului spiritualizat, garantându-i o durată îndelungată în succesiunea generaţiilor.
La poeta noastră, patosul afirmării îşi are izvorul în cutezanţa deschiderii… Dar euforiile cu înfiorări înalte din miezul sufletului generos (transindividual) sunt atinse nimbic de spaţiile eternizării giratorii, în care inspiraţia (reflexele aparenţei) guvernează miracolul fecundităţii: „Pe treptele oglindirii cerului – / azuriul, / învăluiri de vis străpung înaltul punct / Sublimele silfide-ncearcă-n zadar / să prindă-n mreje / meteorii răzleţiţi prin hăul pustiu / al universului. / Năvalnic, Eurul, tresaltă zglobiu, / lăsându-l pe RA, la cârma răzvanului înfocat, / pentru-a răsări maiestos. / Şi-n clipa aceea-mi zării surioara, / pe Mnemosina, zeiţă-a memoriei, / blândă făptură divină, / în veşmânt purpuriu, / cu ochi azurii, / trup leonin, / pas înstelat, / şerpuind înspre constelaţia liniştii de purpură” (Mesaj).
Sigur că, aici, avem o formă a dorinţei personale de fericire, unde aripile zborului mental sunt atinse de idealul care potenţează iniţierea în catehismul cuprinderii siderale; iar desfăşurarea figuraţiei metaforice emite omofonii copleşitoare. Prin urmare, seducătorul paralelism dintre priveliştile constelate, zeităţile mitizate şi stările lăuntrice, aflat în poema cu înţeles parabolic, consacră la suprafaţa conştiinţei unicitatea fervoarei teiste.
Într-o altă structură, înrudită cu enigmaticul barbian, reprezentările liviene despre puterile supranaturale au însuşiri teurgice, gnostice: „Şi ce ochi frumos răsare / pe o plajă floridană / un floriochios, minune, / îmbujorare-ntru / uimire-l împresoară / frigorifică uimire. / Ce să fie? Ce să fie? / Cine eşti tu, Ochiule? / Mamifer, pasăre sură? / De-unde vine ochiul tău? / Ce priveşti şi către cine? / Bine, bine, înţeles-am / c-ai ales Florida plajă, / dacă vrei tu, slăvite ochi, / să nu–ţi fie de deochi, / ca uimirea ce-mpresoară / pe atâta lume iară, / să–ţi dezvălui tu esenţa, / existenţa şi prezenţa / într-acest areal?…” ( OCHIFLORIND).
Neîndoielnic, creaţiile vizionare din cuprinsul volumului <<Neînstruniri>>, autoconstituite în vers alb, aritmic, neoexpresionist, care sunt însoţite de vivacitate poetică, depăşesc prima reflectare a adevărurilor ce se dezvăluie trăirii propriei gândiri, dobândind semnificaţii revelatoare, valori universale. Graţie viziunilor transcedenalizate, steaua nemărginitului său poetic călătoreşte sacramental prin văzduhuri.” – N. N. NEGULESCU
