Marţi, 22 octombrie 2013, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani”, editor Cătălin Cioabă, colecţia “Convorbiri/Corespondenţă/Portrete”, Editura Humanitas. Invitaţi: Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea, Cătălin Cioabă.
“Cum a fost omul Eminescu? Cine, dacă nu contemporanii lui, ar putea răspunde la această întrebare?
Unii l-au cunoscut pur şi simplu, alţii i-au fost prieteni nedespărţiţi. Cu toţii ne spun câte o poveste, iar poveştile lor adunate laolaltă spun, întreagă, povestea vieţii lui. La capătul ei, dincolo de clişeele cu care ne-am obişnuit, apare un om care ştia ca nimeni altul, în anii tinereţii, să se bucure de viaţă, dar care, ca nimeni altul, a îndurat apoi calvarul ei.
De aceea Eminescu face parte dintre cei puţini care, ieşind din condiţia obişnuită a umanului, au făcut-o pe aceasta vizibilă pentru toţi ceilalţi. Cei mai mulţi dintre contemporani au înţeles asta abia după ce plinul său de fiinţă a fost pus în lumină odată cu dispariţia lui. Faptul de a-l fi văzut pe Eminescu a însemnat dintr-odată foarte mult. Aşa cum va putea să însemne, după lectura acestei cărţi, şi pentru cititorul de azi. Încheind-o, el îşi va putea spune: „Şi eu l-am văzut pe Eminescu!“ – editorii
Lista autorilor în ordinea apariţiei în volum:
Matei EMINESCU, Corneliu BOTEZ, Ioan SBIERA, Vasile VÎRCOL, Ioan MIHU, Teodor V. ŞTEFANELLI, Ioan COTTA, Iacob ONEA, Alexandru UILĂCANU, Petru UILĂCANU, Nicolae PETRA-PETRESCU, Nicolae DENSUŞIANU, Elie Damian DOMŞA, Ioan ORGA, Ştefan CACOVEANU, Dimitrie TELEOR, Mihai PASCALY, Ieronim BARIŢIU, Ioan SLAVICI, Samoil ISOPESCU, Iosif VULCAN, George PANU, Nicolai Andriescu BOGDAN, Ion CREANGĂ, Livia MAIORESCU-DYMSZA, Heimann Hariton TIKTIN, Moses GASTER, Augustin B. SÎNCELEANU, Constantin MEISSNER, Ioan S. IONESCU, Iacob NEGRUZZI, Nicolae GANE, Cleopatra POENARU LECCA, Grigore PĂUCESCU, Zamfir C. ARBORE, Mite KREMNITZ, Ioan Al. BRĂTESCU-VOINEŞTI, Sofia ŞTEFANOVICI, Titu MAIORESCU, Constantin POPAZU, H. OBERSTEINER, A. CHIBICI-RÂVNEANU, Petru MISSIR, Alexandru VLAHUŢĂ, Miron POMPILIU, A. C. CUZA, Eugeniu SPERANŢIA, Gheorghe BOJEICU, Artur GOROVEI, Ion PĂUN-PINCIO, Nicolae IORGA, Ioan SIMIONESCU, Ioan N. ROMAN, M. V. MAVRODIN, Alexandru VLAHUŢĂ, Mihail BRĂNEANU, Leon Gheorghe NICOLEANU, Nicolae PETRAŞCU, Alexandru ŞUŢU, Zaharia PETRESCU, Ioan RUSSU-ŞIRIANU, Septimiu Sever SECULA, Maria GAVRILESCU, I.L. CARAGIALE, Alexandru OBEDENARU, Gheorghe EMINESCU, Ionel TEODOREANU, Andronic ŢĂRANU, Vasile SCÂNTEIE, State DRAGOMIR, Nicolae ZAHARIA.
Selecţie, note, cronologie şi prefaţă de Cătălin CIOABĂ
CĂTĂLIN CIOABĂ (n. 1970) este cercetător postdoctoral la Universitatea din Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Litere (1995) şi al Facultăţii de Filozofie (1997). Doctor, din anul 2005, al Universităţii din Bucureşti. Stagii de studii şi de cercetare la Viena, Freiburg, München, Heidelberg şi Paris. Bursier al fundaţiei Alexander von Humboldt (2002–2004), cercetător la Institutul de filozofie al Universităţii din Viena (2007–2009). Membru fondator al Societăţii Române de Fenomenologie.
Cărţi de autor: Timp şi temporalitate (Humanitas, 2000); Jocul cu timpul. Ontologia temporală a lui Martin Heidegger(Humanitas, 2005).
Traduceri (selecţie): Otto Pöggeler, Drumul gândirii lui Heidegger (Humanitas, 1998); Martin Heidegger, Fiinţă şi timp (Humanitas, 2003; în colaborare cu Gabriel Liiceanu); Prolegomene la istoria conceptului de timp (Humanitas 2005); Despre miza gândirii (Humanitas, 2007; în colaborare); Ludwig Wittgenstein, Jurnale:1914–1916 (Humanitas 2010), Scrisori despre Tractatus (Humanitas, 2012; în colaborare).