Spectacolul “Urâtul”, în regia lui Vlad Cristache, prezentat la Sala Nouă a Teatrului de Comedie

sept. 9th, 2013 | By | Category: Eveniment

Joi, 19 septembrie 2013, ora 19.00, la Teatrul de Comedie – Sala Nouă (str. Sf. Vineri nr. 11, Bucureşti), va avea loc prezentarea spectacolului “Urâtul”, de Marius von Mayenburg, în regia lui Vlad Cristache, realizat în cadrul proiectului NOI LA SALA NOUĂ. Din distribuţia acestui spectacol fac parte Marius Stănescu, Delia Nartea, Constantin Cojocaru şi Silviu Debu.

Spectacolul “Urâtul” a fost selecţionat să participe în perioada următoare la trei festivaluri de teatru importante. Duminică, 22 septembrie2013, va avea loc o reprezentaţie în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Scurt Oradea, iar vineri, 4 octombrie 2013, spectacolul va fi prezentat în cadrul Festivalului “Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”. Între 25 octombrie şi 3 noiembrie 2013 spectacolul “Urâtul” va avea programate două reprezentaţii la Sala Nouă în cadrul Festivalului Naţional de Teatru desfăşurat la Bucureşti.

Proiectul NOI LA SALA NOUĂ îşi propune să dea acestei săli apărută recent în peisajul teatral bucureştean o  identitate artistică aparte, susţinând promovarea tinerilor regizori. Repertoriul va fi axat pe comedii şi tragicomedii contemporane cu o puternică tentă socială.

Biletele pentru spectacolele programate la Sala Nouă pot fi achiziţionate online pe site-ul www.comedie.ro sau de la Casa de bilete a Teatrului de Comedie.

Număr de vizualizări :1735


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro