O întîlnire fără argumente pentru citirea sufletului

aug. 27th, 2013 | By | Category: Postcard

Carmen Doreal – Întîlnire fără argumente, Editura Fides, august 2013

Înfrumuseţată de dorul/rodul real al cuvintelor, după „O altfel de ninsoare“, în care „altcineva locuieşte/ pe dinăuntru/ ireversibil“, Carmen Doreal ne face părtaşii jurnalului său liric: „jurnalul meu de poetă/ mă risipeşte peste inima ta/ la limita serii/ mizînd pe o singură noapte“. Cititorul se regăseşte de cele mai multe ori în postura de iubit sau confident aşezat „La masa tăcerii“, privind „asfinţitul… o rană/ din care/ o umbră a plecat“. Poezia, în cazul de faţă, este o tandră resemnare, o acceptare a compromisului devenit creaţie artistică, pe fondul unei nevoi acute de identificare în timpul/spaţiul prezent. Este, pe alocuri, un dulce catharsis, în care autoarea îşi declară credinţa trecută şi redobîndită: „cred în tine, poezie/ eşti prietena mea cea mai bună/ în nopţile albe/ îmi ţii empatică/ volubilă companie/ cred în tine poezie/ îmi dăruieşti aripi complementare/ anticipînd fericirea în sine/ îmi demonstrezi că viaţa ar fi/ un şir de întîmplări/ declanşatoare“ („Cred în tine poezie“).

Elementele prin care se recurge la analiza eu-lui cît şi situarea/raportul în(tre) dimensiunile existenţiale sînt reprezentate de două motive principale: imaginea în oglindă şi dedublarea. La poluri opuse, oglinda poate însemna înfierare amoroasă – „oglinda are două feţe/ îmi tatuează cuvîntul/ un înger/ o dată pentru tine însuţi/ o dată pentru mine („Oglinda are două feţe“) sau eliberare – „oglinda decantărilor fine/ eliberează poeta din mine/ levitaţie cu inima la cer…“ („Cred în tine poezie“). Dedublarea se realizează într-o vînzătoare de iluzii – Siddhartha, „dedublată de un iubit secret/ îmi invadează sîngele/ cu telepatii halucinante/ o altă toamnă mă regăseşte/ înveşmîntată/ în rochiţa de frunze/ colorată rebel/ de un pictor impresionist“ („Siddharta“). Chiar şi „biciuită de umbre” între aceste transfiguraţii lirice, poeta „reinventează iubirea sub Poartă de sărut/ pe malul fluviului Saint-Laurent“ şi trăieşte „Transcendenţa“ – „divaghez în vers alb cu Pierre Morency“ – fără să uite numele lui Eminescu, Arghezi, Sorescu, Nichita Stănescu sau experienţa din Paris, acolo unde „Dali, Elytis, Claude Debussy,/ agăţau oglinzi suprarealiste înalte/ deasupra patului meu…“.
Trăind între prezent şi trecut ca între două oglinzi în care (se) priveşte concomitent, Carmen Doreal nu este capabilă să facă o alegere şi devine un continuu „metamorf”, poezia ei fiind o lungă călătorie, asemenea unui fluviu de sentimente. În această odisee interioară ca „un cosmos fără limite”, în acest „zbor lăuntric cu drumuri înnoptate”, poeta „îşi dă inima înapoi cu o vară”, „sub învolburata chemare… dincolo de rana asfinţitului”, şi ne propune o întîlnire fără argumente, învaţîndu-ne cum să-i citim sufletul.

Ionuţ Caragea

Număr de vizualizări :1104


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro