spot_img

Festivalul de C’ARTE DANUBIUS, prima ediţie, 14-18 august 2013

Miercuri, 14 august 2013, ora 14.00, în Piaţa Civică din Tulcea începe prima ediţie a Festivalului de C’ARTE DANUBIUSun festival care îşi propune să aducă în faţa publicului tulcean şi dobrogean voci importante ale culturii române şi dunărene. Timp de 5 zile, între 14-18 august 2013, pe scena din Piaţa Civică şi în spaţiul Art Cafe La Scena-Casa Avramide, vor fi prezentate evenimente din toate zonele artistice, de la industria editorială, arte vizuale până la artele spectacolului şi cinema. Organizatorii festivalului sunt Primăria Municipiului Tulcea şi Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), iar coorganizatori – Consiliul Judeţean Tulcea şi Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna”. Coproducător: Radio România Cultural.

„Mă bucur că orașul nostru va avea un festival de carte și arte de-o asemenea anvergură. Sper ca acest proiect să se dezvolte în timp pe mai multe paliere și să aducă tulcenilor, anual, bucuria întâlnirii cu nume sonore și valoroase din cultura și viața artistică românească. Programul este variat și de înaltă ținută și sper să satisfacă, în mare măsură, gusturile și așteptările tuturor celor care vor dori să participe la derularea evenimentelor programate pe parcursul celor cinci zile de festival. Este un câștig pentru oraș, din multe puncte de vedere, este și o premieră pe această zonă, a târgurilor de carte, așa că aștept să ne bucurăm împreună de aceste zile încărcate de poezie, teatru, blues, jazz, lansări de carte, filme, conferințe  și expoziții”, a declarat Constantin Hogea, primarul orașului Tulcea.

„Ideea unui festival al artelor şi al cărţii la Tulcea a fost îmbrăţişată cu entuziasm de dl. Constantin Hogea, primarul Municipiului Tulcea. Nume importante ale scenei noastre culturale vor veni la Tulcea pentru a susţine prelecţiuni la cestiunea zilei, pentru a prezenta show-uri de poezie, blues şi jazz, pentru lansări de carte şi vernisaje unicat. La o repede ochire, amintesc aici de academicianul Eugen Simion, de maestrul Mircia Dumitrescu, marele actor Mihai Mălaimare, poeţii Ioana Crăciunescu, Ioan Es Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Augustin Ioan, Bogdan Ghiu, Pavel Şuşară sau Bogdan O. Popescu, de regizorul Alexandru Solomon, muzicienii Mircea Tiberian, Dinu Olăraşu şi Nadia Trohin, actorii Naţionalului Bucureştean, Monica Davidescu şi Dan Tudor. Trebuie văzut tot programul festivalului pentru că el este o ofertă de calitate pentru toate genurile artistice. Sunt convins că Danubius va reprezenta în câţiva ani o punte culturală între oraşele dunărene şi va fi un ferment pentru viitoare proiecte culturale şi artistice”, a declarat Dan Mircea Cipariu, preşedintele APLER.

Ce este Festivalul de C’ARTE DANUBIUS?

Un festival de carte şi arte prin care i se oferă publicului din Tulcea un acces democratic la resurse culturale de calitate: lansări de carte („singurătatea vine pe facebook” de Dan Mircea Cipariu, Editura Tracus Arte, „ieşireadinbazadedate” de Mireille Rădoi, Editura Brumar, „Secretul secretelor” de Flaviu Predescu, Editura Eikon, colecţia cArtesenţe, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, „Sophia” de Suzan Mehmet, Editura Tracus Arte, „Dar” de Dinu Olăraşu, Editura Eikon, „Căderea-n sus a corpurilor grele” de Ioan Es Pop, Editura Tracus Arte, „Sissi” de Pavel Şuşară, Editura Tracus Arte), recitaluri publice (poeţi din Constanţa: Iulia Pană, Amelia Stănescu, Mugur Grosu, Mădălin Roşioru; poeţi din Galaţi: Florina Zaharia, Simona Toma, Angela Ribinciuc; poeţi din Tulcea: Olimpiu Vladimirov, Augustin Ioan, poeţi din Bucureşti: Bogdan Ghiu, Bogdan O. Popescu, Pavel Şuşară), conferinţe („Cultura română în satul global” de acad. Eugen Simion, „Tulcea, periplu cultural” de Dan Arhire, preşedintele Asociaţiei „La Drum”, „Literatura şi cartea faţă cu noile media” de Bogdan Ghiu şi Dan Mircea Cipariu, „Masca şi statuia vivantă” de Mihai Mălaimare), ateliere de scriere creativă (coordonator: Dan Mircea Cipariu), show-uri de poezie, blues şi jazz (Ioana Crăciunescu, Ioan Es Pop, Liviu Ioan Stoiciu & Mircea Tiberian & Nadia Trohin ; Mireille Rădoi, Flavius Predescu, Dan Mircea Cipariu & Danubius Project), show de poezie şi folk (Dinu Olăraşu), spectacole de teatru („Escroci în aer liber” de Ion Băieşu, cu Monica Davidescu şi Dan Tudor; „Povestea unui pierde vară” de Dan Mihăescu, cu Vlad Jipa şi Radu Dumitru), cinemateca Fundaţiei Arte Vizuale, vernisajul Romfilatelia („O lume românească într-un timbru”) târg de carte, sesiuni de autografe, expoziţia de grafică de carte (Maestrul Mircia Dumitrescu şi regretata graficiană Alina Roşca, cu lucrări de grafică inspirate din romanele lui Panait Istrati, expoziţie prezentată la Casa Avramide) .Un festival care îşi propune să devină un spaţiu public, cultural şi spiritual pentru autorii, editorii şi  artiştii din oraşele riverane Dunării. La prima ediţie sunt invitaţi autori şi editori din Constanţa, Galaţi, Tulcea. Un festival care îşi propune să configureze o nouă elită culturală în Tulcea. Elevi de la Colegiul Naţional Dobrogean „Spiru Haret” şi  Liceul Teoretic „Grigore Moisil” vor participa la un atelier de scriere creativă coordonat de Dan Mircea Cipariu, preşedintele APLER, în urma căruia vor prezenta un recital public. Patru elevi ai Liceului de Artă „George Georgescu” vor realiza, la invitaţia şi susţinerea Festivalului, un proiect de jazz & blues intitulat Danubius Project.

Organizatori: Primăria Municipiului Tulcea şi Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER)

Coorganizatori: Consiliul Judeţean Tulcea, Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna”

Coproducător: Radio România Cultural

Parteneri: Teatrul „Jean Bart”, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Asociaţia EURO CULTURART, Asociaţia OPEN ART, Romfilatelia, Art Cafe La Scena-Casa Avramide, Editura Tracus Arte, Editura Eikon, Fundaţia Arte Vizuale

Parteneri media: TV Accent, Radio Delta, Cony Sat TV, ziarul Delta, ziarul Obiectiv Tulcea, Dunărea de Jos, www.agentiadecarte.ro

Blog oficial: danubiusfest.blogspot.ro

Programul târgului de carte al festivalului (târg cu vânzare): între orele 12.00-22.00 pentru perioada 14-17 august 2013; între orele 10.00-14.00 pentru ziua de 18 august 2013.

Miercuri, 14 august 2013


ora 14.00 – deschiderea oficială a Festivalului – Invitaţi: dl. Constantin Hogea, Primarul Municipiului Tulcea, dl. Dan Mircea Cipariu, dl. Ioan Cristescu, doamna Suzan Mehmet (scena din Piaţa Civică)
ora 14.15 – 15.00 – Poezie de Tulcea (I).Recital al liceenilor din Tulcea care au participat la Atelierul de scriere creativă coordonat de Dan Mircea Cipariu (scena din Piaţa Civică)
ora 15.00 – 15.30 – Prezentare de carte Tracus Arte: “Sophia” de Suzan Mehmet. Prezintă: Ioan Cristescu şi Dan Mircea Cipariu (scena din Piaţa Civică)
ora 16.00 – 16.30 – Conferinţele „Danubius”: „Masca şi statuia vivantă” de Mihai Mălaimare. Cu acest prilej, marele actor va acorda autografe pe cea mai recentă carte a sa, „Masca şi statuia vivantă”, Editura Tracus Arte – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 17.00 – 18.00 – Conferinţele “Danubius”: „Tulcea, periplu cultural” de Dan Arhire, preşedintele Asociaţiei „La Drum” – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 17.00-18.00 – Cinemateca Fundaţiei Arte Vizuale: “Cocorii” (Un documentar despre viaţă şi tradiţie a unei comunităţi de lipoveni din Delta Dunării. 1997,  23 minute, Beta SP / Versiune română, rusă, engleză. Producător: FAV. Un film de: Marian Ivan. Festivaluri: Festivalul tinerilor creatori de film şi televiziune / Costineşti 1997. Premii: Premiul Fundaţiei Soros, Festivalul Internaţional Dakino / Bucureşti 1997) – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 18.00 – 19.00 – Poezie de Tulcea (II). Invitaţi speciali: Olimpiu Vladimirov, Augustin Ioan (scena din Piaţa Civică) – scena din Piaţa Civică
ora 19.00-20.00 – Poezia Dunării. Recital al actorilor Teatrului „Jean Bart” din Tulcea: Gabriela Ciolacu, Nicolaeta Lungu, Vlad Matei Ajder, Mihai Gălățan, Costel Zamfir – scena din Piaţa Civică
ora 20.00 – 21.00 – Recital de poezie & folk Dinu Olăraşu. Lansarea cărţii „Dar” de Dinu Olăraşu, Editura Eikon. Prezintă: Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon. – scena din Piaţa Civică

Joi, 15 august 2013

ora 14.00 – 15.00 – DANUBIUS RENSHI, cu liceenii din Tulcea care au participat la Atelierul de scriere creativă coordonat de Dan Mircea Cipariu – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 17.00 -18.00 – Conferinţele “Danubius”: „Cultura română în satul global”  de acad. Eugen Simion – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 18.00 – 19.00 – Vernisaj „Mitologii dunărene” – Maestrul Mircia Dumitrescu şi regretata graficiană Alina Roşca, cu lucrări de grafică inspirate din romanele lui Panait Istrati, expoziţie prezentată la Casa Avramide. Prezintă: Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu.
ora 19.00 – 20.00 – Cinemateca Fundaţia Arte Vizuale: CRONICA DE LA ZURICH (1996), (dadaişti din România la Zurich, 1916-18 / 40 min; Un film de Radu Igazsag şi Alexandru Solomon. Producţie Fundaţia Arte Vizuale, cu sprijinul Pro Helvetia. Premiul Special APTR. Marele Premiu, MediaFest ’96, România. Cel mai bun Documentar, Festivalul Tinerilor Realizatori, Costineşti,1996. În 1916 lua naştere la Zurich mişcarea Dada, la care au contribuit şi trei artişti de origine română: Tristan Tzara, Marcel Iancu şi Arthur Segal. Filmat în Elveţia, având acces la câteva din cele mai importante arhive dadaiste din lume, documentarul suprapune un portret ironic al oraşului, peste atmosfera evenimentelor dadaiste. Un interviu substanţial cu Guido Magnaguagno, director adjunct al Kunsthaus Zurich completează şi lămureşte vizualizarea citatelor şi manifestărilor dadaiste. – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 19.00-20.00 – recital de chitară Vasile Drăguşanu- „Cântec de apă” -scena din Piaţa Civică
ora 20.00 – 21.00 – show-ul de poezie, blues şi jazz: Ioana Crăciunescu & Mircea Tiberian & Nadia Trohin –  Art Cafe La Scena-Casa Avramide

Vineri, 16 august 2013


ora 14.00 – 15.00 – Poezie de Galaţi. Prezentarea Colecţiei cArtesenţe, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Invitat: Sergiu Dumitrescu, directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”; recital de poezie: Angela Ribinciuc & Simona Toma & Florina Zaharia – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 15.00 – 16.00 – Lansare de carte Tracus Arte: “Sissi” de Pavel Şuşară Prezintă: Ioan Cristescu şi Dan Mircea Cipariu – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 16.00 – 17.00 – vernisaj  Romfilatelia – „O lume românească într-un timbru” – Art Cafe La Scena-Casa Avramide. Prezintă: Ioan Cristescu şi Pavel Şuşară – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 17.00 – 18.00 – Conferinţele „Danubius”: „Literatura şi cartea faţă cu noile media” de Bogdan Ghiu şi Dan Mircea Cipariu – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 18.00 – 19.00 – Cinemateca Fundaţia Arte Vizuale: Meşteşuguri româneşti pe cale de dispariţie (Un documentar despre meşteşuguri tradiţionale din România pe cale de dispariţie. 2005, 65 min., Beta SP. / Versiune română, engleză.Producător: FAV. Realizat cu sprijinul: Ambasadei SUA la Bucureşti, Fondul Ambasadorial de conservare a obiectivelor cultural. Un film de: Alexandru Solomon. Premii: Premiul Realitatea TV la Festivalul Eco-Etno-Folk Film, Slătioara 2005) – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 19.00 – 20.00 – Poezie de Bucureşti: Bogdan Ghiu, Teodor Dună, Ioan Es Pop, Bogdan O. Popescu, Liviu Ioan Stoiciu, Pavel Şuşară – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 20.00 – 21.00 – spectacol de muzică şi umor: „Povestea unui pierde vară” cu actorul Vlad Jipa. La pian: Radu Dumitru. Scenariul: Dan Mihăescu (scena din Piaţa Civică)
ora 21.00 -22.00 – recital Mircea Tiberian & friends – Art Cafe La Scena-Casa Avramide

Sâmbătă, 17 august 2013

ora 12.30 -13.00 – lansare de carte: Tudose Tatu,  „Cheia Dunării” împărăteşti. Sulina cea mâlită, 26.02.1837 – sfarsit de decembrie 1853, Editura Sinteze, Galați, în prezența autorului. Prezintă: Dan Arhire, Presedintele Asociatiei „La drum”- Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 13.30 -14.00 – lansare de carte: Mihai Bădică (autor din Tulcea!). „Șoricelul din Kitej-Grad”,’Casa de Pariuri Literare, Prezintă: Mugur Grosu – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 14.00 – ora 15.00 – Poezie de Constanţa. Invitaţi: Iulia Pană, Amelia Stănescu, Mugur Grosu, Mădălin Roşioru – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 15.00 – 15.30– Lansările Editurii Eikon, în prezenţa autorilor: Gilda Monica Bularda, Ispitirea aldinelor şi Eugen Cojocaru, Rajasthan. Ediție trilingvă (română, engleză, germană). Prezintă: Valentin Ajder. Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 15.30 – 16.00 – Prezentarea cărţilor editate de Editura Eikon: Eliza Macadan,Anotimp suspendat, Dan Anghelescu, Şi atunci ar fi trebuit să vorbesc… (elegii) / À ce moment j’aurais dû parler (élégies), Traducere de Letiția Ilea, Prefață de Jean Poncet, Elena Florea, Repere culturale australiene, Gabriel Bota, Nu ma numesc eu, Lucia Stănescu, A fost o viață sau un vis (carte cu CD audio), Magda Ursache, Viețile cărțarilor contimporani cu Magda U. Daniel Săuca, Cartierul vestic al iadului.Prezintă: Valentin Ajder. Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 16.00 – 16.30 – TREI PENTRU POEZIE, lansare de carte: „ieşireadinbazadedate” de Mireille Rădoi, Editura Brumar, „Secretul secretelor” de Flaviu Predescu, Editura Eikon, “singurătatea vine pe facebook” de Dan Mircea Cipariu – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 16.30 -17.00 – Lansare de carte: Valentin Talpalaru  – „Poeme Deltei. Radion”, Editura Opera Magna, Iaşi. Prezintă: Dan Mircea Cipariu – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 17.00-18.00 – Laureaţii „Cartea de poezie a anului 2011 şi 2012” la Editura Tracus Arte. Lansare de carte: „Căderea-n sus a corpurilor grele” de Ioan Es Pop şi „Substanţe interzise” de Liviu Ioan Stoiciu. Prezintă: Ioan Cristescu şi Dan Mircea Cipariu -Art Cafe La Scena-Casa Avramide
18.00 – 19.00 – Cinemateca Fundaţia Arte Vizuale: Franzela Exilului (În 1905, Ion Luca Caragiale se instala în Germania cu intenţie de a-şi petrece acolo restul zilelor. Avea 52 de ani, era obosit de ofensele şi decepţiile suferite în ţară. După un secol, călătorim la Berlin pe urmele lui, încercând să aflăm: “cum a trăit Caragiale în exil?” 2002, 26 min., Beta SP. / Versiune română, engleză, germană. Producător: FAV. Realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Coproducător: Geppert Productions Berlin. Un film de: Alexandru Solomon. Festivaluri: Festivalul Internaţional de Film MEDIAWAVE / Gyor, Ungaria 2003, Jerusalem Film Festival / Ierusalim, Israel 2003, Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo / Bosnia-Herţegovina, 2003. Premii: Premiul Special al Juriului – UCIN, 2003, Premiul pentru cel mai bun documentar –  Alter-native / Tg. Mureş, 2003, Premiul Special al Juriului – “7 ARTE” / Călăraşi, 2003) – Art Cafe La Scena-Casa Avramide ora 20.00 – 21.00 – show-ul de poezie, blues şi jazz: Mireille Rădoi, Flaviu Predescu, Dan Mircea Cipariu & Danubius Project -scena din Piaţa Civică
ora 20.00 – 21.00 – proiecție video: 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian. Prezintă Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC) – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
ora 21.00 – 22.00 – ”Escroci în aer liber”, o comedie scrisă de Ion Băieșu şi regizată de Dan Tudor. Cele două personaje ale piesei sunt interpretate de Monica Davidescu şi Dan Tudor, actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti -scena din Piaţa Civică

Duminică, 18 august 2013


-ora 10.00 – 10.30 – lansare de carte: „Aminitri din copilărie. Povestiri”, album de benzi desenate, adaptare după Ion Creangă, Editura Adenium Print, prefaţă de Liviu Antonesei. Prezintă: Valentin Ajder – Art Cafe La Scena-Casa Avramide
-ora 10.30 – 11.00 – “Lumea copiilor” – prezentare de cărţi pentru copii. Prezintă Valentin Ajder şi Ioan Cristescu – Art Cafe La Scena-Casa Avramide

Echipa

Fondatori festival: Constantin Hogea & Dan Mircea Cipariu & Ioan Cristescu

Director festival: Suzan Mehmet

Director executiv: Cristian Ioniţă

Director PR&comunicare: Anamaria Spătaru

Art director: Orbán Anna-Mária

Articole recomandate

6 COMENTARII

  1. […] Ieri, 15 august 2013, între orele 18:00 – 19:00  a avut loc vernisajul “Mitologii dunărene”, în care au fost expuse lucrările graficienilor Mircia Dumitrescu și Alina Roșca, cu teme inspirate din romanul lui Panait Istrati – Kira Kiralina. Expoziția a avut loc la Casa Avramide. Evenimentul s-a integrat perfect în spiritul primei ediții a Festivalului de C’ARTE DANUBIUS, festival dedicat culturii românești de calitate. În paralel, în Piața Civică au fost amplasate peste zece standuri ale editurilor românești mai mult sau mai puțin cunoscute, incluzând Nemira și Curtea veche. Tot astăzi va avea loc și vernisajul unei expoziții de filatelie, ora și locația exacte putând fi aflate prin consultarea programului Festivalului de C’ARTE DANUBIUS, Tulcea 2013. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508