Motto:
„M-a binecuvântat Dumnezeu
să fiu femeie şi un artist înnăscut”
(Delia Antal – D’ORA)
Delia Antal, actriţă şi regizoare de origine română, trăieşte în Anglia de 11 ani şi nu priveşte niciodată înapoi cu mânie. Ori de câte ori este întrebată despre trecutul ei, nu se sfieşte să mărturisească, senină şi demnă, că a plecat din România pentru că vroia să-şi depăşească condiţia. Nu i-a fost uşor, aşa cum spune şi Chisomo Kalinga, una din membrele echipei Oprah Winfrey show: „Viaţa unui emigrant nu este întotdeauna atât de glorioasă ca imaginile care se văd la televizor din acele ţări. Posibilităţile de intrare sunt stricte şi aproape imposibile fără bani şi fără a cunoaşte persoane potrivite, care să te ajute. Mulţi emigranţi, în ultimă instanţă, vor recurge la metode periculoase, ilegale şi înspăimântătoare”.
Publicat la Editura Eminescu, volumul Deliei Antal, D’ORA, (volum care stă la baza filmului său de debut cu acelaşi nume, “D’ORA”, prezentat de curând la Academia Britanică de Artă a Filmului şi Televiziunii, care găzduieşte Premiile BAFTA şi primit foarte bine de profesioniştii din domeniu) se dovedeşte extrem de expresiv şi de percutant. Zgomotul şi furia, ca să folosim o sintagmă din tragedia shakespeariană Macbeth – devin coloana sonoră a acestei cărţi.
Povestea tinerei emigrante Dora, „o româncă visătoare”, e plină confruntări cu monştri, ispite, rătăciri, disperări, dezamăgiri şi întuneric. Peste toate acestea plutesc iluziile, speranţele, dar şi un acut sentiment de singurătate într-o lume de un pragmatism (individualism) devorator…o civilizaţie ermetică pentru un nou venit, care are surpriza neplăcută de a fi primit cu ostilitate şi trezit de duşul rece al discriminării: „… când englezii auzeau că sunt româncă, nu le prea convenea, prima dată nu credeau, nu îmi aduc aminte niciodată când am fost întrebată şi i-am pus să ghicească de unde sunt, să mă facă româncă…”
Faptul că autobiograficul străbate ca un fir roşu paginile acestei cărţi nu ar trebui să ne mire, atâta vreme cât Delia Antal recunoaşte acest lucru într-un interviu în care evocă şi o întâmplare trăită la Festivalul de la Cannes şi care ne-a atras atenţia în mod deosebit asupra caracterului tinerei artiste: „… la Cannes, anul trecut, am participat la un seminar cu 300-400 de producători din toată lumea, iar eu am pus câteva întrebări la sfârşit. Ziarul Le Monde m-a rugat să ofer un interviu, au spus că li s-a părut că am pus cea mai importantă întrebare. În acel articol au scris şi de rochia mea roz de mătase, care parcă era ceva de la un super designer! De-ar şti ei că era o rochiţă de 15 lire…”.
Ambiţioasă şi intransigentă pe măsura talentului, adaptabilă, dar, în continuare rebelă, Delia Antal îşi rezervă dreptul la sinceritatea pe care şi-o asumă în mod lucid.
Filmul ei, ca şi cartea, sunt semnul unei minunate înzestrări artistice despre care, cu siguranţă, se va mai vorbi.
Îi doresc doamnei Delia Antal să schimbe, cât mai curând, „rochiţa roz de 15 lire” cu „ţinuta” de Oscar!
Ştefania Coşovei
