Colecția fraţilor Béatrice şi Hrandt Avakian, deschisă publicului

iul. 11th, 2013 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 13 iulie 2013, de la ora 11.30 şi vineri, 26 iulie 2013, de la ora 17.00, la Muzeul Colecţiilor de Artă din București, vor avea loc vizite cu ghidaj tematic gratuit. Tema lunii iulie este „Bijuterii şi piese de argintărie în colecţia fraţilor Béatrice şi Hrandt Avakian”.

Fraţii Béatrice şi Hrandt Avakian şi-au alcătuit colecţiile independent, manifestând însă o predilecţie comună pentru arta orientală, explicabilă şi prin obârşia familiei, originară din Siria. Colecţia lor se constituie într-un ansamblu complex de artă românească, europeană şi orientală, în cadrul căruia sunt dominante, atât prin numărul cât şi prin valoarea lor, piesele de artă extrem-orientală.

Donaţia, unitară prin dominantele ei, atestă înclinaţiile predilecte ale fiecăruia dintre cei doi fraţi. Béatrice Avakian (1905-1996) a fost pasionată de bijuterii, miniaturi de lemn şi fildeş, broderie, cristaluri de Boemia şi pictură, în timp ce Hrandt Avakian (1900-1990) era atras de piese arheologice, sticlărie romană, statuete din bronz, textile şi ceramică.
Participarea se face numai pe bază de înscriere prin e-mail la programari@art.museum.ro sau prin telefon la 021.314.81.19. Tariful reprezintă preţul biletului de acces în muzeu, fără taxa de ghidaj obişnuită.

Număr de vizualizări :1564


One Comment to “Colecția fraţilor Béatrice şi Hrandt Avakian, deschisă publicului”

  1. adinadanieladumitrescu spune:

    Jos pălăria! Plecăciuni post m. donatorilor, de toată lauda organizatorii evenimentului şi Administraţia Muzeului Colecţiilor de Artă!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro