„Music of the Roots” la Institutul Cultural Român din Berlin

iul. 30th, 2013 | By | Category: Postcard

Vineri, 2 august 2013, ora 19.30, la sediul Institutului Cultural Român din Berlin va avea loc un concert de muzică clasică susţinut de Jacques Thibault Trio. De asemenea, va fi prezentată expoziția de fotografie „Muzica rădăcinilor – Arhetipuri din arta tradițională românească și influențe în arta contemporană”. Acest eveniment face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat „Music of the Roots”, care se desfăşoară în Berlin și București. Scopul proiectului “Music of the Roots” este descoperirea și popularizarea patrimoniului imaterial şi material aşa cum e reflectat în muzică şi artele vizuale. Coordonator „Music of the Roots“: Carmen Revencu.

Concertul de muzică clasică conține piese cu influenţe folclorice din repertoriul național și internațional, aparţinând compozitorilor George Enescu, Ciprian Porumbescu, Franz Schubert şi Ludovic Feldman. Membrii Trio-ului Jacques Thibault sunt Andrei Banciu (pian), Bogdan Jianu (violoncel) şi Burkhard Maiss (vioară).

Andrei Banciu (pian) s-a născut la Timişoara, oraş în care a şi frecventat cursurile Facultăţii de Muzică. A studiat la Universität der Künste Berlin, sub îndrumarea profesorului Klaus Hellwi. A câştigat mai multe concursuri muzicale naţionale şi internaţionale: „Rovere d’oro”, „Jeunesses Musicales”, „Kissinger Klavierolympiade” şi „Bela Bartok’. Totodată, este câştigător a unor burse oferite de Paul-Hindemith-Gesellschaft Berlin, Studienstiftung des Deutschen Volkes, Konrad-Adenauer-Stiftung, iar în anul 2010 a fost bursier Bayreuth. A cântat împreună cu violonistul Leonard Schreiber în Olanda, Belgia, Franţa (“Maison de Radio France” în Paris) şi la Royal Festival Hall în Londra.

Bogdan Jianu (violoncel) şi-a început formarea profesional-muzicală în oraşul natal Bucureşti, unde a urmat cursurile Academiei de Muzică. În anul 1996 s-a mutat la Berlin, absolvind programul de master, clasa profesorului Markus Nyikos. Bogdan Jianu a câştigat premiul întâi la mai multe concursuri din România, premiul trei la competiţia internaţională Janáček, fiind totodată şi câştigătorul unei burse oferite de asociaţia Hindemith. A fost membu a Orchestrei de Cameră Radio Bucureşti şi Kammerphilharmonie Berlin şi a lucrat cu Cvartetul Artemis, Radu Adulescu, Laszlo Varga, Wolfgang Laufer membru al Cvartetului „Fine Arts” şi Menahem Pressler din cadrul Trio-ul „Beaux Arts”.

Burkhard Maiss (vioară) s-a născut la Düsseldorf. A urmat cursurile Institutului Julius Stern şi Hochschule der Künste Berlin, sub îndumarea profesorului Koji Toyoda şi a absolvit programul de masterat la Folkwang Hochschule Essen, clasa profesorului Mandeau. De asemenea, a lucrat cu Thomas Brandis şi Gyorgy Sebok. Burkhard Maiß este câştigătorul a numeroase compeţii prestigioase, precum „Folkwang Wettbewerb”, bursele „Deutscher Musikwettbewerb” Bonn, „VillaMusica” şi „Deutscher Akademischer Austausch Dienst”. A predat un număr important de cursuri de măiestrie artistică la Stanford, Ithaca, Philadelphia, Palm Beach, Madeleine Island, Brussels şi Seul.

În completarea atmosferei create prin muzică, sunt introduse și elemente vizuale. Expoziţa fotografică de artă comparată prezintă influențe tradiționale, elemente arhetipale, precum și vechi motive arhaice. Fotografiile expuse aduc în faţa publicului sculpturi ale unor artişti români celebri, Marian Zidaru, Vasile Gorduz şi Mihai Sârbulescu, dar şi opere anonime ale unor meşteri populari români.

Evenimentul este organizat de către comunitatea Meşteşugari Români, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Berlin, Muzeul Bucovinei Suceava, Complexul Muzeal Arad, Asociația Tradiția Românească și Auer Packaging. „Music of the Roots” este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Român.

Număr de vizualizări :1423


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro