“Dicţionarul realizatorilor de filme româneşti” de Tudor Caranfil
iul. 4th, 2013 | By admin | Category: Carte in lucruLa editura Polirom, în colecţia “Cinema”, va apărea volumul “Dicţionarul realizatorilor de filme româneşti” de Tudor Caranfil.
“Cunoscutul critic de film Tudor Caranfil revine editorial cu un dicţionar al realizatorilor de filme romaneşti. Oamenii de film incluşi în volum sunt atât romani, cât şi străini care au realizat filme în sau despre România, cu actori sau în colaborare cu regizori din ţară. Pentru acest volum au fost selectaţi doar cei care au realizat cel puţin un lungmetraj de ficţiune, însă în analizele acestora sunt menţionate şi cele mai importante scurtmetraje sau documentare ale lor. Pentru fiecare regizor este formulată o scurtă biografie, iar apoi sunt analizate cele mai importante realizări cinematografice, în spiritul critic cu care autorul ne-a obişnuit deja. Cartea este un veritabil document ce prezintă o parte semnificativă a istoriei regizorale în cinematografia românească, de la regizorul primului film românesc, „Independenţa României”, până în prezent.“ (editorii)
TUDOR CARANFIL este unul dintre cei mai cunoscuţi critici şi istorici de film din România. A ţinut cronici în numeroase publicaţii de profil şi a fost realizatorul mai multor emisiuni TV despre cinema. În 2011 i s-a acordat Premiul „D.I. Suchianu” pentru întreaga carieră de critic şi istoric de cinema. La Editura Polirom a mai publicat „Istoria cinematografiei în capodopere. Vârstele peliculei” (5 vol., 2009-2012).
Număr de vizualizări :2730