S-a încheiat prima fază a Concursului Adenium

iun. 11th, 2013 | By | Category: Postcard

Marţi, 11 iunie 2013, s-a încheiat prima fază a concursului de debut în trei genuri literare şi BD/grafică iniţiat de Editura Adenium, prin selectarea manuscriselor care vor intra în atenţia juriilor de specialitate.

“Până la 1 iunie 2013, data poştei, am primit în total 108 manuscrise, repartizate pe genuri astfel: 54 de manuscrise de proză, 38 de poezie, 4 de eseu-critică literară, 12 la categoria BD-grafică. Vor intra în atenţia celor două jurii: 10 volume de proză, 10 de poezie, 10 de BD-grafică, niciunul din categoria eseu-critică literară, pentru că niciunul din cele patru nu satisface criteriile selecţiei primare.

Juriile de specialitate îşi vor începe lucrul în zilele următoare. Pentru a asigura un nivel cît mai ridicat de corectitudine a concursului, membrii juriilor vor fi anunţaţi odată cu anunţarea rezultatelor. De altfel, juraţii, ca şi redactorii editurii, vor afla numele concurenţilor după încheierea activităţii de jurizare şi calcularea mediilor concurenţilor. Juriile au termenul de evaluare a manuscriselor 15 august, astfel încît să rămînă suficient timp între anunţarea rezultatelor şi Tîrgul de Carte „Gaudeamus”, unde vom lansa volumele cîştigătoare, în conformitate cu cele stabilite în comunicatul de lansare a concursului.”

Liviu Antonesei,

Director editorial al Editurii Adenium

Număr de vizualizări :1004


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro